Viaţa în Ortodoxie


Bunica mea – mama mamei mele – spunea că în satul de unde suntem noi au fost cândva şi greco-catolici – la noi se numeau „uniţi” -, dar „s-au pierdut”, adică s-au asimilat cu ortodocşii, care erau majoritatea, şi în felul acesta s-a ajuns că nu mai era nicio urmă de greco-catolici în satul Topârcea.
Prin urmare, m-am pomenit într-un sat în care erau numai români şi numai ortodocşi. Cu toate acestea, cuvântul „ortodox” nu l-am auzit niciodată spus în familia noastră şi nici de către alţi creştini ortodocşi din satul nostru. De ce? E uşor de înţeles: dacă toţi oamenii din sat erau ortodocşi, n-aveai de ce să spui că eşti ortodox.
Am plecat apoi la şcoala specială (aveam atunci şase ani jumate) şi acolo colegii mei m-au întrebat: „Tu ce eşti, ortodox, catolic…?” Bineînţeles că nu am înţeles întrebarea, mai întâi de toate. După aceea, m-au întrebat altfel: „Ce spui când îţi faci cruce?” Şi am zis că spun:  „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”. Iar ei au zis: „A, eşti ortodox!” Atunci a sosit pentru prima dată cuvântul „ortodox” în viaţa mea. Eram prea mic ca să mă gândesc la însemnătatea acestui cuvânt.
Apoi au urmat anii de şcoală şi mi-am dat seama că nu toţi românii sunt ortodocşi, că sunt şi altfel de creştini între români. Chiar în satul meu s-au conturat câteva nuanţe de altă factură, şi anume secte: mai întâi baptiştii, după aceea adventiştii… Aşa încât s-ar fi putut vorbi şi despre ortodocşi. Totuşi, oamenii nu ştiau să spună că sunt ortodocşi sau, dacă ştiau să spună, nu spuneau. Deci, m-am pomenit într-un sat în care oamenii îşi ţineau credinţa aşa cum au pomenit-o de la înaintaşii lor, într-un sat în care viaţa era trăită în Ortodoxie, iar Ortodoxia era revărsată în viaţă.

[… ] un monument de gândire şi de trăire ortodoxă, a fost alcătuit de Sfântul Ioan Gură de Aur şi care se spune o singură dată pe an – din păcate o singură dată pe an – în Biserica ortodoxă. M-aş bucura dacă s-ar spune în fiecare duminică, pentru că în fiecare duminică avem Sfintele Paşti, în înţelesul că sărbătorim Învierea Domnului:

“De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându‑se, întru bucuria Domnului său. De s‑a ostenit cineva postind, să‑şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să‑şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, cu mulţumire să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu se va păgubi. De a întârziat cineva până la ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu‑se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci, darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi şi îl odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel care a lucrat din ceasul întâi; şi pe cel de pe urmă îl miluieşte, şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia îi dăruieşte, şi acestuia îi plăteşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi în bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi‑vă. Cei care v‑aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei care aţi postit şi cei care n‑aţi postit, veseliţi‑vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi‑vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi‑vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s‑a arătat împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască de păcate, pentru că iertarea din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne‑a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins‑o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat‑a iadul Cel ce S‑a pogorât în iad; umplutu‑l‑a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând‑o, Isaia a strigat: Iadul, zice, s‑a amărât, întâmpinându‑Te pe Tine jos. S‑a amărât că s‑a stricat, s‑a amărât pentru că a fost batjocorit, s‑a amărât că a fost omorât, s‑a amărât că s‑a surpat, s‑a amărât că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu s-a lovit. A luat pământ şi s‑a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde‑ţi este, moarte, boldul? Unde‑ţi este, iadule, biruinţa? Înviat‑a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii; Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte; Înviat-a Hristos şi niciun mort nu este în groapă; că Hristos, înviind din morţi, începătură celor adormiţi S‑a făcut. Lui I se cuvine slava şi stăpânirea, în vecii vecilor. Amin.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu cred că există ceva mai înalt, nu cred că există ceva mai ortodox, nu cred că există ceva mai plin de bucurie, mai dătător de nădejde. Nu cred, nu ştiu… aş vrea să ştiu, dar nu cred că mai există ceva de măsura aceasta. Asta-i Ortodoxia! Aşa se implică viaţa în Ortodoxie: cu bucurie, cu nădejde, cu încredere, cu siguranţa binelui de azi, de mâine, de poimâine, din toată vremea vieţii noastre şi din veşnicie.

(Extras din vol. „Cuvântări duhovniceşti”, Arhimandritul Teofil Părăian, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007)

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s