Românii


Când eram copil, mi-aduc aminte cu multă plăcere de nişte lucruri pe care oamenii de astăzi nu le mai fac. De exemplu, rugăciunea de la masă. Păi, sunt atâţia preoţi care mărturisesc că la masă, copiii lor nu-şi mai fac rugăciunea. De ce? Că doar ei au învăţat în familia lor! Ei, şi atunci, asta nu-i o scădere a neamului? Şi nu-i un fel de moarte a neamului românesc? Şi nu numai atât. Am luat, aşa, un caz…
Şi atunci ce poţi să zici despre neamul nostru care scade din punct de vedere religios, pentru că nu mai are o legătură cu înaintaşii care au fost oameni credincioşi?

Mi-aduc aminte de ai mei de acasă că ziceau să nu facem sfărâmituri de pâine, că îi păcat, să nu călcăm pe pâine că îi păcat, că pe grâu îi obrazul Lui Dumnezeu. Eu, când eram copil, tare aş fi vrut să ştiu cum îi obrazul Lui Dumnezeu pe grâu. Îmi închipuiam că dacă se uită cineva cu microscopul, chiar vede cum îi faţa lui Dumnezeu! Bineînţeles că ăsta era un gând de copil, după aceea mi-am dat seama că nu poate fi aşa, dar că, de fapt, pe orice creatură a lui Dumnezeu e exprimat Dumnezeu în înţelepciunea Lui, în puterea Lui, în bunătatea Lui, în ceea ce poate El să manifeste…
Acum oamenii numai au atâta legătură cu Dumnezeu şi sunt aşa, cumva nepăsători. Apoi nu ştiu cum ar putea învia un neam care n-are conştiinţa că trebuie să învieze!

Mi-aş dori să nu se mai lupte oamenii între ei pe motive de credinţă, ci fiecare să-şi trăiască credinţa la măsura la care o are şi să-şi ducă înainte viaţa fără să caute să-i câştige pe oameni pentru o credinţă sau alta, cum se întâmplă de multe ori.

Să ne gândim la Maica Tereza de Calcuta care-i îngrijea pe toţi, şi pe necredincioşi şi pe credincioşi; le respecta credinţa şi îi ajuta pe oameni aşa cum sunt, ca să fie mai buni, să fie mai curaţi, să fie mai mângâiaţi, mai liniştiţi să moară – cum zicea cineva dintre ocrotiţii dânsei: “am trăit ca un animal şi acum mor ca un înger”. E o vorbă, pentru că îngerul nu moare. Da’ aşa i s-a părut de schimbată viaţa în condiţia respectivă încât a zis: “Până acum când am fost pe stradă şi-am trăit bolnav şi în mizerie, am trăit ca un animal, şi acuma o să mor ca un înger”.
Aşa ceva aş dori să fie în ţara asta pe care s-o binecuvinteze Dumnezeu cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea Sa de oameni.

România a ştiut, în decursul ultimilor zece ani, să-şi controleze, să-şi dirijeze libertatea?

N-a ştiut nimic! În decursul acestor zece ani oamenii n-au ştiut de unde să înceapă, n-au ştiut cum să meargă, au mers întâmplător, au mers cum le-a venit. Au căutat ei să facă anumite lucruri dar… Mă gândesc numai câtă vorbă a fost la început privind corupţia, privind înlăturarea ei, şi până la urmă s-a stins totul.

Ce putem face ca libertatea să nu mai aducă înrobire?

Nu ştiu ce putem face! Mai întâi de toate trebuie să se creeze nişte legi care să îngrădească libertatea, iar omul să ştie că libertatea îngrădită este mai mult decât libertatea neîngrădită. Adică să nu spună: sunt drepturile omului să facă cutare sau cutare lucru, este dreptul omului să facă avort, este dreptul omului să citească lucruri necuviincioase, este dreptul omului să aibă în baruri striptease, este dreptul omului să privească filme necuviincioase…
Tot auzim: e dreptul omului, e dreptul omului… E dreptul omului să fie prost, prost să fie dacă-i dreptul omului!

(vol. Veniţi de luaţi bucurie. O sinteză a gândirii Părintelui Teofil în 750 de capete, ediţia I, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001)

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s