Despre ecumenism şi integrare în UE


Ecumenismul vrea să realizeze unitatea tuturor creştinilor, ceea ce nu este posibil prin puterea oamenilor. Până în prezent, ecumenismul a realizat o apropiere socială. În ceea ce priveşte unificarea religioasă esenţială, până acum nu a realizat nimic. În ţara noastră există trei curente sau grupări religioase: ortodocşii, catolicii şi greco-catolicii. Greco-catolicii sărbătoresc Paştele o dată cu noi, sunt un fel de ortodocşi uniţi cu Roma, fac semnul crucii de la dreapta la stânga, ca ortodocşii. Ei nu sărbătoresc Paştele în acelaşi timp cu catolicii; deci nu sunt nici pe deplin catolici, nici pe deplin ortodocşi, sunt o formă puţin hibridă.

Ce aş fi aşteptat eu de la ecumenism ar fi fost ca Paştele să fie sărbătorit în acelaşi timp de toţi creştinii. Dacă nu se realizează asta, niciun alt lucru nu se va putea realiza. Un ierarh contemporan a scris un articol în care povesteşte o anecdotă trăită în timpul studiilor sale de medicină: locuia cu un greco-catolic şi în timpul rugăciunii de seară nu se aşezau faţă-n faţă ca să se roage, ci spate-n spate. E exact ceea ce facem noi când ne rugăm: fiecare din noi face la fel, fiecare merge la biserica lui, întorcând spatele celorlalţi. Până în prezent nu am putut realiza o apropiere interioară, însă ne rugăm unii pentru alţii, cerem unificarea credinţei şi a Duhului Sfânt şi fiecare din noi are datoria de a-şi oferi viaţa lui Iisus Hristos. Dar nu există multe rezultate pe plan social. Nu există uniune între creştini.

Ceea ce ne separă este mai puţin important decât ceea ce ne uneşte, însă punem întotdeauna accentul pe ceea ce ne separă. Pentru moment nu mai aştept nimic de la ecumenism. Însă, mi-ar plăcea să putem sărbători Paştele împreună. Se vorbeşte prea mult de ecumenism şi unii îl consideră o erezie. Ecumenismul nu este o erezie pentru că ecumenismul nu este o religie: este mai degrabă o politică religioasă. E tot ce am de spus despre asta.

***

Uniunea europeană nu este o chestiune religioasă, este o chestiune laică, este o chestiune politică, o problemă de organizare. În UE fiecare se angajează cu capacităţile sale, cu ceea ce s-a realizat până în acel moment.

Eu vin dintr-un sătuc de langa Sibiu. În satul meu trăia un olar, care era maghiar. Bunica mi-a povestit că în 1919, după primul razboi mondial, acest olar revenise pentru a-şi vinde oalele, ca de obicei. Un sătean merse să-i spună că acum Ungaria nu mai exista, că exista doar „România mare”. Olarul îi răspunse: „Eu tot oale fac”. Iată ce se-ntâmplă cu noi în raport cu UE: continuăm să facem ce avem de făcut, ce am făcut dintotdeauna.

Din punct de vedere religios, nu există niciun câştig. S-ar putea întâmpla să nu fie benefică; noi suntem obligaţi să facem ce fac masele, dar nu serveşte la nimic să mergem contra curentului, lucrurile merg de la sine. Asta e tot.

Text extras dintr-un dialog între părintele Syméon de la Maldon şi părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus. Textul se poate citi integral în revista Apostolia: http://www.apostolia.eu/articol_189/intalnire-intre-arhimandritul-simeon-de-la-maldon-%C5%9Fi-parintele-teofil-de-la-sambata-de-sus-%28i%29.html

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s