Hristos se face toate celui ce crede


Dragă Dorel, cu inimă de prieten şi cu dragoste şi respect care sunt temeiurile prieteniei, iată-mă, exprimându-mi bucuria şi mulţumirea pentru tot ce a fost şi nădejdea pentru tot ce va veni acum când am intrat în cel de al treizeci şi cincelea an de vieţuire la mănăstire. Practic nu ştiu nici câţi ani voi mai vieţui aici şi nici ce vor aduce zilele ce urmează. Ştiu însă că „Domnul este păstorul meu şi nimica nu-mi lipseşte” şi dacă ştiu şi simt aceasta, ştiu şi simt ceea ce este mai important în viaţă, ştiu că nu sunt singur pe lume, ci am pe Dumnezeu în cer şi am pe Dumnezeu şi pe pământ, după cuvântul Psalmistului care zice în faţa lui Dumnezeu: „Pe cine mai am în cer afară de Tine şi cu Tine ce-mi mai lipseşte pe pământ?” Sfântul Marcu Ascetul spune: „Credinţa neclintită este un turn întărit şi Hristos se face toate celui ce crede”. Este ceea ce am înţeles de-a lungul anilor. Este ceea ce vă doresc şi vouă, anume, să aveţi pe Dumnezeu lucrător în viaţa voastră şi să-L simţiţi prezent în fiinţa voastră, să simţiţi binecuvântarea Lui şi să-i daţi mărire în toată vremea pentru binefacerile Sale şi pentru tot ce ţine de credinţă şi de comorile ei care sunt mai mari decât comorile cerului şi ale pământului.
(fragment dintr-o scrisoare a Părintelui Teofil adresată unui prieten, Teodor Stroie, 4 aprilie 1987)

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s