Despre grijile vieţii


Selecţii dintr-un interviu realizat de Sabin Vodă, 27 iunie 1998

– Părinte Teofil, în zilele noastre mai mult ca niciodată, omul este prins de grijile vieţii, de serviciu, familie, probleme şi multe altele. Există însă şi griji mântuitoare?

– Da, există griji mântuitoare. “Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm”, se spune la slujbă, la Sfânta Liturghie. Deci, grijile lumeşti trebuie astupate cumva cu încrederea în Dumnezeu şi în bunătatea Lui, făcându-ne datoria, pentru că dacă nu-ţi faci datoria, grijile se înmulţesc şi îngrijorarea creşte. Dar există şi o grijă pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce eşti dator să faci. Există şi griji mântuitoare, griji care te ridică, te angajează în viaţa sfântă, grija de a-ţi împlini datoriile pe care le ai prin situaţia în care te găseşti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creşte, de a-i educa frumos şi bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieţii, pentru că necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viaţă frumoasă şi liniştită, o viaţă din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământesti, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu şi de a-I face voia Lui. Şi în felul acesta omul este angajat spre bine şi nu este asuprit de rău.

– Cum înţelegeţi cuvântul din Evanghelie “Să nu ne îngrijim pentru ziua de mâine” (Mt. 6, 34)? 

– Îl înţeleg în sensul acesta: să nu ne îngrijorăm pentru ziua de mâine, dar să ne facem datoria în ziua de azi. Dacă ne facem datoria în ziua prezentă, ziua de mâine este rezolvată cu problemele care le-ar aduce dacă nu ne-am împlini datoria în ziua de astăzi. Bineînţeles că toate acestea le avem în vedere cu gândul la Dumnezeu, care l-a făcut pe om si cu posibilitatea de a se îngriji. Şi chiar şi cu posibilitatea de a se îngrijora. Dar Domnul Hristos vrea să-l despovăreze pe om de îngrijorarea păgubitoare şi să-l angajeze cu grija mântuitoare.

– Părinte Teofil, în viaţa duhovnicească e bine să avem anumite principii şi repere?

– Da, neapărat. Pentru că altfel duci o viaţă cumva în gol şi n-ai posibilitatea să te dirijezi,
n-ai posibilitatea să te orientezi. E bine să ai câteva principii la care să ţii şi pe care să le urmezi şi câteva repere pentru verificare. Dacă n-ai nici un reper, atunci te poţi crede bun înainte de a fi bun, te poţi crede credincios fără să fii credincios, te poţi crede înţelept fără să fii înţelept, poţi să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea. Or, având în vedere nişte principii şi ţinând seama de nişte repere, te poţi modela după principiile respective şi după reperele pe care le ai în vedere. Mi-aduc aminte, când eram copil am auzit la biserică citindu-se la Apostol, din epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci şi am auzit cuvântul: “Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor slabi, şi nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui întru ce-i bine spre zidirea lui” (Rom. 15, 1-2). Şi când am auzit cuvintele acestea, le-am luat în seamă şi am ajuns într-o împrejurare în care n-aş fi vrut să fac un bine pe care-l impunea situaţia. Mama mea pleca la câmp, tata era absent din gospodărie, parcă era-n armată, nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat şi trebuia să meargă mama cu cineva la lucru. Şi atunci mama m-a rugat să am grijă de copiii femeii aceleia, să stau cu ei acasă şi să le port de grijă şi pe mine mă cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel “Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui”. În felul acesta te ajută un principiu.

– Părinte, cum trebuie să ne îngrijim de trup? Adică, există griji pentru trup şi griji pentru suflet?

– Da, există griji pentru trup şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni îi îndeamnă pe bărbaţi să-şi iubească soţiile cum îşi iubesc trupurile lor (Efes. 5, 28). Sfântul Apostol Pavel zice că nimenea nu şi-a urât vreodată trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte precum şi Hristos Biserica (Efes. 5, 29). Deci, nu e normal ca cineva să-şi neglijeze trupul. E normal să-şi îngrijească trupul. Domnul Hristos, de pildă, când era înconjurat de mulţime, mulţime care nu mai avea de mâncare, a zis că nu vrea să-i lase să lâncezească pe drum. Deci a intervenit, dându-le hrană. E o rânduială a Bisericii noastre ca să ne ajutăm unii pe alţii, să ne îngrijim de sănătatea trupului ca să fie şi sufletul în condiţia de a se manifesta bine în cele spirituale. Deci, Sfântul Apostol Pavel, când compară iubirea faţă de soţie cu iubirea faţă de propriul trup, are în vedere o îngrijire de trup, care este templul lui Dumnezeu, pe care-l dorim sănătos, împreună slujitor cu sufletul, chiar dacă, cum zice părintele Arsenie Boca referindu-se la trup, “fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”.

– Părinte Teofil, în ce măsură rugăciunea este o împlinire a vieţii, a grijilor vieţii?

– Aici, Domnul Hristos a spus că după lucrul veacului acestuia, care aduce griji si îngrijorări, se străduiesc cei care nu ştiu de Dumnezeu. Or, noi, creştinii, ştim că avem trebuinţă de ele şi ştim că avem un Tată care se îngrijeşte de noi, si atunci rugăciunea ne întăreşte în conştiinţa aceasta că Dumnezeu este cu noi, că ne ajută, că găseşte Dumnezeu mijloacele de a se rezolva lucruri şi mai presus de posibilităţile noastre. Ne rugăm lui Dumnezeu, de exemplu, pentru îmbelşugarea roadelor pământului, la cununie ne rugăm ca să umple Dumnezeu cămările celor care se căsătoresc de grâu, de vin, de untdelemn. La Litie ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pâinile, grâul, vinul şi untdelemnul şi să le înmulţească în locaşul acesta, în ţara aceasta şi în toată lumea. Deci, rugăciunea ne angajează spre bine şi este o împlinire şi, în acest sens, că ne dă o întărire, o întemeiere în gândul că nu suntem singuri în această lume, ci “cu noi este Dumnezeu… acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin”. Acestea nu sunt simple formule de ritual, ci sunt cuvinte pe care trebuie să ne întemeiem viaţa.

– Părinte, în Evanghelia după Matei, în capitolul zece când Mântuitorul îi trimite pe Apostoli la propovăduire, le spune că “voi, atunci când veţi fi prinşi, să nu vă îngrijiţi de ce veţi vorbi…”

– Da, “că Duhul Sfânt vă va da vouă ce trebuie să spuneţi” (Mt. 10, 19).

– Cum să înţelegem noi, astăzi, aceste cuvinte?

– Tot aşa cum au înţeles Sfinţii Apostoli. Adică, noi acumulăm în suflet anumite lucruri pe care le putem folosi, inspiraţi fiind şi de Duhul Sfânt, în împrejurări nedorite şi în împrejurări neaşteptate. Sfântul Apostol Petru în epistola sa sobornicească zice să fim gata să dăm răspuns tuturor celor ce ne cer socoteală, însă cu blândeţe şi cu cuviinţă (I Ptr. 3, 15-16). Să căutăm să fim în asa fel orientaţi, încât să creăm în jurul nostru o atmosferă care să impună respect şi celor care altfel ar fi potrivnicii noştri.

– Părinte, de obicei grijile vieţii, nu întotdeauna, dar de multe ori, duc la probleme în familie, probleme între prieteni. Ce cale le recomandaţi să urmeze în aceste situaţii?

– Mi-aduc aminte că atunci când eram copil se spunea în familie că şi din pricina sărăciei, şi din pricina necazurilor vin certurile. Şi mi se întâmplă şi acum să-mi spună oamenii că se ceartă pentru lipsurile în care trăiesc. Şi eu zic întotdeauna: Bine, dar dacă vă certaţi, le rezolvaţi, treceţi de lipsuri prin ceartă? Şi toţi mărturisesc că nu. Deci, cearta nu e un mijloc de înlăturare a răului, ci e o slăbiciune a celor care se angajează în felul acesta, pentru că nu câştigi nici un ban când te cerţi, nu realizezi nici un avantaj când nu eşti în limitele bunei cuviinţe. Aşa că oamenii trebuie să evite tot ce nu aduce nimic pozitiv, ci aduce multă nemulţumire şi mult negativ în viata de toate zilele.

– Munca este un lucru necesar pentru familie, pentru om, în general?

– Sigur că da. Munca este o binecuvântare a lui Dumnezeu. Pentru împrejurarea în care trăieşte fiecare, Sfântul Apostol Pavel reglementează că “cine nu vrea să muncească, acela nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10). Spune că el însuşi a câştigat pentru el şi pentru cine era cu el cele de trebuinţă (Fapte 20, 34). Munca este o necesitate, este un mijloc de îmbunătăţire sufletească, este un mijloc de reţinere de la împrăştiere. În pilda cu lucrătorii tocmiţi la vie, către unii care au stat până seara fără lucru, Domnul Hristos a zis: “De ce aţi stat toată ziua fără lucru?” (Mt. 20, 6). Când eram eu copil, în familia noastră era o vorbă: Nu sta fără lucru că-i păcat. Munca e o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om. E mare lucru să fii conştient de aceasta, că eşti dator cu munca. Să ai conştiinţa că “cu nădejdea fără muncă, nu-ţi răsare grâu-n luncă, dar cu amândouă-n plug, umpli lunca de belşug” (Vasile Militaru, “Vorbe cu tâlc”). Sau, este o rugăciune de seară, scrisă tot de Vasile Militaru de la care-i cuvântul aceasta: “Să pornesc la muncă sfântă cum pornesc albinele, să pot umple ca şi ele fagurii cu binele” (Vasile Militaru, “Rugăciune de seară”).

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s