Despre preoţie


Selecţii dintr-un interviu cu Părintele Teofil realizat de Pr. Dr. Bogdan SCORŢEA, martie 2008

„Un preot ar trebui să fie de excepţie, ca om“

Vă gândiţi la anumite aptitudini intelectuale sau morale?

Bineînţeles, pentru că preoţia îl cere pe om integral, cu toate ale lui: cu capacităţile intelectuale, spirituale, morale, cu tot ceea ce poate omul să cuprindă în sine. Aş zice că un preot ar trebui să fie de excepţie ca om. Şi fiind un om de excepţie, poate să fie şi un creştin de excepţie şi, fiind un creştin de excepţie să poată ajunge şi un preot de excepţie. Totul trebuie urmărit la ultima posibilitate.

„Aceasta ar fi prima condiţie morală a vieţii preoţeşti, curăţia inimii“

Care ar fi criteriile ideale spre a fi aleşi cei mai capabili pentru slujirea preoţească? Se mai respectă recomandarea duhovnicului?

Cred că, în general, se respectă, dar nu se urmăreşte destul de mult. Se pune accent pe pregătirea intelectuală, pe pregătirea profesională, pe cunoştinţe teologice şi practice, pe lucruri care îl angajează pe candidat la preoţie. Însă nu acestea sunt esenţialul, pentru că Dumnezeu nu poate fi descoperit prin studiu. Noi nu îi îndemnăm pe oameni să studieze despre Dumnezeu ca să se întâlnească cu Dumnezeu, ci îi îndemnăm să-I slujească lui Dumnezeu cu viaţa lor întreagă: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“; îi îndemnăm pe oameni să se angajeze în slujirea lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, printr-o viaţă care să îi recomande nu numai înaintea oamenilor, ci mai ales înaintea lui Dumnezeu. Dacă ei sunt înaintea lui Dumnezeu valizi pentru preoţie, fără îndoială că sunt şi înaintea oamenilor. Aşa că, cineva care vrea să se apropie de Dumnezeu trebuie să aibă în vedere curăţia inimii, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“; apoi, stăruinţa de a avea o inimă curată, spunând şi cerând aceasta de la Dumnezeu prin rugăciune: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte înăuntrul meu“. Aceasta ar fi prima condiţie morală a vieţii preoţeşti, curăţia inimii. Pentru asta însă trebuie să se insiste, în înţelesul de a se ocoli pricinile patimilor, pricinile interioare şi exterioare care duc la înmulţirea răului, la deprinderile în rău, ca să fie înlăturate în acelaşi timp şi patimile care ar rezulta de pe urma pricinilor care nu sunt luate în seamă.

Pentru aceasta contează foarte mult, în măsura în care candidatul la preoţie ştie lucrul acesta, să-şi păzească mintea, pentru că toate ale omului încep de la mintea lui. Dacă vrei să ai o viaţă disciplinată, trebuie să ai întâi minte curată şi să ai disciplina minţii. Întâi este disciplina minţii şi apoi este disciplina vieţii. „Cine are minte să ia aminte“, zicea părintele Arsenie Boca şi că totul depinde de cârma minţii. Când mintea este câştigată pentru Dumnezeu, este câştigat tot omul pentru Dumnezeu; când mintea nu-i câştigată pentru Dumnezeu, nu poate fi câştigată nici fiinţa umană, în general, pentru Dumnezeu. Se poate face şi un bine spontan pe baza unor impulsuri interioare, însă când e vorba de o curăţire a inimii şi de o viaţă superioară, trebuie să fie şi o statornicie în bine. Lucrurile nu merg de la sine, ci trebuie să fie urmărite. Sfântul Apostol Pavel spune: „să nu vă asemănaţi chipului acestui veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii“. Înnoirea minţii vine de pe urma gândurilor sfinte pe care le putem primi în sufletul nostru din cercetarea de sine, din rugăciune, din participarea la sfintele slujbe, din citirea cărţilor sfinte, nu atât pentru studiu, cât pentru îmbunătăţire sufletească.

[…]

Preotul trebuie să ştie că este „sarea pământului“, „lumina lumii“, „lumină în sfeşnic“

Ce este bine să ştie preotul, mai ales la începutul carierei preoţeşti, când poate multe probleme îl iau prin surprindere?

Eu cred că lucrul de căpetenie este ca preotul să aibă conştiinţă preoţească, să ştie că e aşezat de Dumnezeu ca preot, să ştie că e mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, să îşi dea seama că oamenii îl ştiu ca pe un om deosebit, un om al lui Dumnezeu. Preotul trebuie să ştie că este „sarea pământului“, „lumina lumii“, „cetate pe munte“, „lumină în sfeşnic“, un om care este, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „privelişte şi îngerilor şi oamenilor“, unul spre care privesc şi îngerii şi oamenii, un om care nu se poate ascunde de atenţia celor care îl înconjoară şi aşteaptă de la el pildă de vieţuire deosebită. Apoi, preotul trebuie să ştie şi aceea că este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, prin Sfintele Taine, care sunt mijloace ale harului divin şi revărsări de har dinspre Dumnezeu spre om. În acelaşi timp, trebuie să fie şi pregătitor al oamenilor, pentru ca aceştia să devină receptivi la darul lui Dumnezeu, care se revarsă prin mijlocire preoţească. Domnul Hristos S-a înălţat la cer, binecuvântându-i pe oameni. Acea binecuvântare, dată de Domnul la Înălţarea Sa la cer, este transmisă astăzi oamenilor prin mijlocire preoţească, ea fiind astfel izvorul feluritelor binecuvântări care se dau în biserică. În ultimă analiză, binecuvântările din Biserică le dă Mântuitorul Însuşi, prin oamenii aleşi de El, spre slujire. Aceasta trebuie să o ştie foarte bine şi preotul şi credincioşii de rând.

Interviul se poate citi integral în ziarul Lumina: http://ziarullumina.ro/interviu/cand-mintea-este-castigata-pentru-dumnezeu-este-castigat-tot-omul

*La 13 mai 1983, după 30 de ani de la călugărie, Părintele Teofil a fost hirotonit preot şi hirotesit duhovnic de mitropolitul Antonie (Plămădeală) al Ardealului.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s