Te-am scris în palmele Mele


E mare bucurie să te ştii cuprins în sufletul celor dragi, iar ei să ştie că la rândul lor, au loc de cinste în sufletul celor care îi poartă în ei. Asta înseamnă că suntem cuprinşi unii în sufletele altora şi nu suntem niciodată singuri şi niciodată nu suntem părăsiţi. În Sfânta Scriptură, în cartea proorocului Isaia, citim că Dumnezeu a zis cu privire la Ierusalim: „Te-am scris în palmele Mele”. Asta înseamnă că de câte ori Îşi priveşte palmele, Dumnezeu vede scris Ierusalimul şi Îşi aduce aminte de el… La fel putem spune şi noi, comparativ cu acest cuvânt din Isaia, că suntem scrişi în mod reciproc în propriile noastre palme. Voi în palmele mele, iar eu în palmele voastre, aşa că nu putem să ne neglijăm unii pe alţii, ci întru aducere aminte ne dăm şi cuvenita cinstire, iar dragostea prietenească şi respectul care o însoţeşte este totdeauna lucrătoare spre mai bine, spre mai mult, spre mai deplin… (fragment dintr-o scrisoare a Părintelui Teofil adresată unui prieten, Teodor Stroie, 2 martie 1996)

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s