Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei

 

Selecţii din vol. “Veniţi de luaţi bucurie”, Părintele Teofil Părăian, Ed. Teognost, 2001

Maica Domnului e ca un rai. Când avem legătură cu Maica Domnului în conştiinţa noastră, în gândurile noastre, în simţirile noastre, e ca şi când am fi intrat în rai.

Pe Maica Domnului o numim “rai cuvântător”, “rai de taină”. Bucuria din legătura cu Maica Domnului este o trăire a raiului.

Mi-aduc aminte, a fost odată la noi la mănăstire o împrejurare mai grea şi mama a zis: “Apoi, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni”. E ceva atât de înduioşător… Vedeţi ce înseamnă inima de mamă? Nu te lasă niciodată. Te lasă alţii, nu te vor, te ocolesc, te resping, te marginalizează, te împing, te asupresc. Aşa ceva nu poate face mama! Pot face străinii, dar cine are inimă de mamă, nu poate. “Apoi tu, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni…”. Dacă mama cea pământească poate face aşa ceva, gândiţi-vă la Maica Domnului! Maica Domnului să ne părăsească vreodată? Se poate cumva să ne părăsească Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că este mamă, pentru că are inimă de mamă. Noi zicem “Maica Domnului” ca şi când am zice un titlu. Or, noi trebuie să ştim că Maica Domnului este mamă. Şi nu este mamă numai pentru Domnul Hristos, este mamă pentru toţi cei care vrem s-o avem de mamă. “Tu, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că ai unde veni”. Apoi să ştiţi că Maica Domnului zice tot aşa către noi!

Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol, are un cuvânt în Convorbiri Duhovniceşti, anume: “Ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea”. Maica Domnului poate să ne ajute prin rugăciunile ei să primim binefaceri de la Dumnezeu. Puterea ei este nemărginită, pentru că rugaciunea ei este puternică şi mijloceşte revărsare de putere din puterea Fiului ei şi Dumnezeului nostru.

Acest cuvânt “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” arată smerenia Maicii Domnului în faţa voinţei lui Dumnezeu, supunerea. Şi asta îmi aminteşte de un cuvânt al Părintelui Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească: “Noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fară discuţie”. Apoi Maica Domnului a avut mintea care s-a supus lui Dumnezeu fără discuţie. “Fie mie după cuvântul tău”.

Maica Domnului n-a facut niciodată publicitate din alegerea ei, n-a facut niciodată publicitate din ceea ce avea numai ea şi ceea ce trebuia să ştie ea şi nu alţii, ea nu s-a afişat niciodată cu curăţia ei, cu fecioria ei, nu s-a afişat niciodată cu alegerea ei, nu s-a afişat niciodată cu măreţiile ei reale, ci a trăit într-un anonimat, într-o retragere totală, într-o retragere în care nu s-a pus în evidenţă cu nimic şi nici măcar cu retragerea. Iată un exemplu al Maicii Domnului faţă de noi şi pe care-l avem în vedere, şi ar trebui să-l avem în vedere de câte ori vrem să ne punem în atenţia altora, de câte ori vrem să ne înfigem în conştiinţa cuiva, căci în cazul acesta nu suntem pe calea Maicii Domnului.

“Faceţi ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5). Am putea zice că cuvântul acesta este un cuvânt veşnic şi cuvântul de îndrumare al Maicii Domnului, mesajul Maicii Domnului: “Faceţi ce vă va spune El”, pe El Îl vreau în lucrare, pe El Îl vreau în atenţie, pe El, pe Fiul meu. “Faceţi ceea ce vă va spune El” (Ioan 2, 5).

Mântuirea se face prin Dumnezeu. Noi degeaba vrem să facem lucruri extraordinare. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne lăsam în mâinile lui Dumnezeu şi apoi lucrează Dumnezeu ca un Sfânt, cum ştie cu fiecare dintre noi, şi dacă vrea Dumnezeu să ne afirme ne afirmă, şi dacă nu vrea Dumnezeu să ne afirme degeaba vrem să ne afirmăm noi. Asta înseamnă să urmăm exemplul Maicii Domnului, să fim smeriti, adică să fim fără veleităţi, şi mai ales fără veleităţi religioase. Nu zice nimeni că nu trebuie să ocupăm, ca creştini, locuri de frunte în societate, locuri de frunte în cultură, locuri de frunte chiar în conducerea oamenilor. Putem să avem astfel de locuri şi să dea Dumnezeu să fie cât mai mulţi creştini la locuri de frunte şi la locuri din care să poată ajuta pe alţii, dar lucrul de căpetenie pentru noi este să-I slujim lui Dumnezeu şi să ne ridice Dumnezeu acolo unde vrea El să fim. Aşa a făcut Maica Domnului. Maica Domnului parcă ar fi ştiut cuvântul Sfântului Isaac Sirul: “Desăvârşirea este o prăpastie de smerenie”.

În legatură cu cele întâmplate îndată după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu închinarea magilor, cu închinarea păstorilor, ne spune Luca în Sfânta Evanghelie că Maica Domnului păstra toate în inima ei. Cineva, şi cred că pe bună dreptate, spunea că Maica Domnului este adevăratul chip al Ortodoxiei. De ce? Pentru că a păstrat în inima ei cuvintele cele folositoare, cuvintele cele bune, le-a păstrat în inima ei. În măsura aceasta suntem ortodocşi, în măsura în care, la fel ca Maica Domnului, păstram şi noi cuvintele cele sfinte în inima noastră.

Să ne gândim că Maica Domnului a trăit în tacere, dar a spus şi cuvânt când a fost necesar să spună, de exemplu: “Vin nu au”, a spus şi cuvânt atunci când a trebuit să spună cuvânt: “Faceţi ceea ce vă va spune El”, a spus cuvânt de rugaciune când a zis: “Măreşte suflete al meu pe Domnul”. Deci Maica Domnului a şi vorbit, nu numai a tăcut. Noi deducem că îşi ducea viaţa în tăcere prin faptul că Sfinţii Evanghelişti ne spun puţine cuvinte ale Maicii Domnului. Maica Domnului a spus cuvânt şi atunci când a zis: “Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm”, cuvânt să zicem aşa de nemulţumire, un cuvânt de nelinişte şi totuşi l-a spus. A trebuit spus şi l-a spus. Aşa că să învăţăm să tăcem mai mult când trebuie să tacem, nu să nu vorbim.

Se zice că un copil îşi căuta mama. “Nu aţi văzut pe mama?” – întrebă copilul. Şi cineva îi spune: “Mă copile, am văzut o femeie, a trecut adineaori pe aici”. Dar zice copilul: “Eu nu caut o femeie, eu o caut pe mama”. Nici mamele noastre nu sunt o femeie ca toate femeile, ci sunt unice faţă de celelalte femei. Dacă îngerul a spus: “Binecuvântată eşti tu între femei”, nu mai avem noi alt cuvânt să spunem că Maica Domnului a fost o femeie ca toate femeile, pentru că nu a fost o femeie ca toate femeile.

Am citit o carte intitulată “Faceţi ceea ce vă va spune El” (cuvinte spuse de Maica Domnului la Nunta din Cana Galileii). Autorul acestei cărţi pune o problemă pe care mi-am pus-o şi eu cu mai mult timp în urmă: că oamenii de astăzi sunt mai puţin cinstitori ai Maicii Domnului şi se întreabă din ce cauză. Şi răspunsul, care mi-a plăcut foarte mult, era acesta: “Creştinismul nostru este un creştinism de idei”, fiţi atenţi ce frumos urmează, “şi ideile n-au mamă”. Dacă îl avem pe Domnul Hristos în cinstea cuvenită, dacă pentru noi Domnul Hristos este o realitate, nu putem să nu fim cinstitori şi ai Maicii Lui. Iar dacă pentru noi Domnul Hristos este o idee, n-avem atunci pentru ce să-I cinstim mama, pentru că ideile n-au mamă. Extraordinar de frumos prezentată chestiunea!

Cred că Maica Domnului va fi bună şi cu necinstitorii ei, sau, în orice caz, va fi bună cu cei care nu o cinstesc pur şi simplu, nu că au ceva împotriva Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului e bună şi o să-i înţeleagă şi pe cei care sunt cuprinşi de neputinţa aceasta a mândriei sau de păcate care nu-i lasă să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt, pentru că nu se lasă conduşi de Biserică. Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că: “În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Aşa că Maica Domnului o să-i inţeleagă pe cei care au avut minte strâmbă, iar noi dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din faptul că suntem cinstitori ai Maicii Domnului.

Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului.

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei

  1. Pingback: Părintele Teofil Părăian despre Maica Domnului – Merinde pentru suflet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s