Nu aşa am visat noi ţara aceasta

 

Cuvânt ţinut de Părintele Teofil la comemorarea martirilor căzuţi în munţi, în luptele împotriva comunismului; 25 iulie 2004
(selecţii din vol. Gândiţi frumos, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006)

Când am vorbit eu pentru prima dată la împreju­rarea asta, am pornit de la două afirmaţii. Şi anume, am pornit de la afirmaţia cuprinsă între versurile scrise de Vasile Copilu Chiatră, şi anume: „Pentru ţara aceasta, de tămâie şi cer,/ Ce-aş mai putea, Doamne, să-Ţi cer?”. Deci poetul Vasile Copilu Chiatră, care şi el a fost deţinut politic – dar poezia a scris-o cu mult înainte de a ajunge deţinut politic – după părerea lui, ţara aceasta, a noastră, este o ţară de tămâie şi cer. Extraordinar de frumos şi extraordi­nar de neadevărat!

Într-adevăr, ţara noastră e o ţară între ţări, e ţara noas­tră. Nu putem s-o schimbăm cu nimic. Vasile Militaru are o poezie despre ţară. „Ţara mea” este intitulată poezia şi are subtitlu: „Scrisoare unui străin”. Şi zice el, către stră­inul acela: „De-ai veni pe-aici vreodată,/ Ai vedea că am o ţară,/ Ca un fagure de miere,/ Strâns din flori de primă­vară”. După aceea descrie ţara şi, la urmă, zice: „Astfel, de-ai veni pe-aicea,/ Şi-ai voi apoi să pleci,/ Mi-ai pleca cu ţara-n suflet,/ Ca să n-o mai uiţi pe veci”. Ce fain ar fi să fie ţara noastră aşa cum a gândit-o Vasile Copilu Chia­tră, adică ţară de tămâie şi cer, ce frumos ar fi dacă ţara noastră ar fi „Ca un fagure de miere,/ Strâns din flori de primăvară”, ce frumos ar fi să avem ţara noastră în minte şi să n-o mai uităm pe veci.

Tot atunci am amintit de faptul că la Timişoara, unde am făcut eu liceul, un profesor de română, pe nume Aurel Cosma, a înfiinţat, a condus şi a susţinut o revistă pen­tru elevi. Revista pentru elevi se numea „Ţara visurilor noastre”. Ce frumos: „Ţara visurilor noastre”. Şi întrebam atunci pe deţinuţii politici de odinioară care fac amintirea celor care au trecut la cele veşnice, dacă ei sunt convinşi că ţara în care ne găsim acum, ţara cea nouă, înteme­iată cumva pe Revoluţia din 1989, ţara aceasta e de fapt ţara visurilor noastre. Adevărul este că nu-i ţara visurilor noastre. Nu aşa am visat noi, cei care am visat frumos, ţara aceasta, nu aşa au gândit-o cei care au murit pentru ţară pentru a menţine tradiţia de odinioară, de a menţine credinţa moşilor şi strămoşilor noştri, credinţa părinţilor noştri, credinţa oamenilor prin care am ajuns noi în vre­mea aceasta. Nu cred că ei, când s-au angajat la lupta aceasta s-au gândit că vor muri. S-au gândit că vor trăi. Şi, de fapt, e mult mai mult să trăieşti pentru o virtute, să tră­ieşti pentru un ideal, decît să mori pentru un ideal. Dacă mori pentru un ideal îţi primeşte Dumnezeu moartea, moarte de martir, că zicem că au fost martiri, dar nu numai atâta, că-ţi primeşte Dumnezeu moartea, dar te cinstesc şi cei care sunt de un gând cu tine. Ceilalţi poate că sunt nepăsători, pe ceilalţi nu-i interesează. Însă dacă trăieşti pentru un ideal, cauţi să-i angajezi şi pe alţii. Şi întrebam eu atunci, când am pus problema aceasta că ţara ar trebui să fie ţară de tămîie şi cer, cum a gândit-o Vasile Copilu Chiatră, ţara aceasta este oare ţara visurilor noastre? Şi am răspuns atunci: „Nu”. Ţara în care trăim e o ţară care nu-i cum au gândit-o cei care au murit atunci şi nu-i ceea ce am gândit-o noi şi nu-i ceea ce o gândim noi. Realitatea este aceasta. Ziceau unii că ţara noastră e „grădina Maicii Domnului”. Doamne ajută să fie grădina Maicii Domnului! Dar dacă totuşi e grădina Maicii Domnului – dar eu zic că nu-i – dacă totuşi este, apoi tare-i îmburuienată! Hai să recunoaştem. Îi îmburuienată „grădina Maicii Domnului”. Trebuie să scoatem buruienile.

Şi spuneam atunci că după ce s-a pornit ţara asta nouă au început să fie nişte răutăţi care nu erau înainte sau înainte nu erau socotite păcate, ci numai lucruri degra­dante şi care au fost oprite prin lege, şi anume avortul, pornografia şi homosexualitatea. Acuma ăstea-s puse pe tapet. Faceţi ăstea! Fiţi homosexuali, că nu-i nici un bai, că-i dreptul omului. Faceţi avorturi. De ce să vă oprească cineva să faceţi ceea ce vă vine vouă să faceţi? De ce să fiţi opriţi? … Pen­tru că omu-i liber şi trebuie să-şi facă libertatea, ca şi când libertatea ar fi prilej de a te duce spre răutate. Nu-i aşa! Dumnezeu nu vrea aşa! Noi vrem altfel. Noi vrem credinţă, noi vrem rugăciune, noi vrem Evanghelie, noi vrem evan­ghelizare, noi vrem strădanie pentru cele bune, noi vrem iubire, şi sigur aşa au vrut şi cei pe care-i pomenim noi astăzi. (…)

Cred că ştiţi şi voi, sau dacă nu ştiţi aflaţi acuma, că cel dintâi decret care a fost dat când s-a început ţara aceasta nouă, a fost un decret în sprijinul avortului. E o realitate, şi asta nu se poate şterge şi nu se poate scuza. Nu există nici o scuză pentru aşa ceva. Şi totuşi oamenii au mers, s-au bucurat femeile şi bărbaţii că pot face avorturi fără oprire din partea cuiva… Şi aşa-i ţara asta nouă, care nu-i nouă şi, în orice caz, nu-i ţară de tămâie şi cer şi nu-i ţara visurilor noastre.

Pomeneam atunci de trei feluri de oameni în faţa gre­utăţilor, în faţa necazurilor, şi anume, ziceam că în comen­tariul la Apocalipsă al Sfântului Andrei de Cezareea, se prezintă trei feluri de oameni care vor fi la sfârşit. Unii vor fi cei care vor fugi în pustia cea simţită, se vor retrage din lume ca să nu-i atingă fărădelegile celorlalţi, alţii vor fugi în pustia gândită, nu se vor arăta cu credinţa lor şi alţii vor fi vitejii care îşi vor arăta credinţa în orice împrejurare. Asta ar trebui s-o facem noi! Să nu fugim nici în pustia simţită, să nu fugim nici în pustia gândită şi să fim mărturisitorii cre­dinţei noastre. (…)

Aşa că eu vă pun la inimă, dacă sunteţi admiratori ai celor care au fost deţinuţi politici, ai celor care şi-au arătat credinţa în rezistenţa lor, să le duceţi mai departe credinţa, să le duceţi mai departe idealul, să curăţiţi ţara de spurcăciuni, să curăţiţi grădina Maicii Domnului, dacă asta-i grădina Maicii Domnului, de buruieni şi să înlăturaţi din calea noastră şi din calea tuturor tot ce puteţi înlătura ca să fie ţara aceasta „Ţară de tămâie şi cer” şi „Ţara visu­rilor noastre”.

Să fim mai uniţi!
(Cuvânt rostit la Mănăstirea Brâncoveanu cu prilejul Sărbătorii Naţionale a României – fragment extras din vol. Gândiţi frumos, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006)

(…) Suntem într-o ţară liberă, aşa cum îi, cu neputinţele care sunt. Să ştiţi că neputinţe vor fi totdeauna în lumea asta. Nu o să fie niciodată o situaţie în care să zici: suntem nişte oameni cumsecade, suntem nişte oameni recunoscători, suntem nişte oameni buni, suntem nişte oameni care nu supărăm pe nimeni, suntem nişte oameni care trecem cu vederea, suntem nişte oameni care ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Poate că va trebui să spunem mereu: suntem nişte prăpădiţi, suntem nişte oameni care nu avem destulă credinţă, suntem nişte oameni care nu privim bine lucrurile, suntem nişte oameni care nu ne gândim la Dumnezeu întâi, ci ne gândim la noi şi la interesele noastre şi la răutăţile noastre. Dar, oricum ar fi, avem totuşi o libertate, câtă o poate avea un păcătos, câtă poate avea un om care nu gândeşte totdeauna cum trebuie, dar ne vom sili cu ajutorul lui Dumnezeu, să ţinem ţara aceasta în picioare. Dacă nu altfel, cu rugăciunea şi cu gândul cel bun. Cu rugăciunea. De ce cu rugăciunea? Pentru că Sfântul Ioan Scărarul spune că: “Rugăciunea este întărirea lumii”.

Ştiţi că în Sfânta Scriptură se spune că Dumnezeu a vorbit cu Avraam. Şi Dumnezeu, vorbind cu Avraam, i-a spus că va pierde cetăţile cele păcătoase, Sodoma şi Gomora… Şi a întrebat Avraam pe Dumnezeu: “Doamne, dar dacă în cetate vor fi 50 de drepţi, o să socoteşti pe cel drept ca pe cel nedrept şi o să pierzi cetatea?”. Şi a zis Dumnezeu: “Dacă vor fi 50 de drepţi, nu voi pierde cetatea”. Şi a întrebat Avraam: “Dar dacă vor fi 40, dar dacă vor fi 30, dar dacă vor fi 20, dar dacă vor fi 10?” (Facerea 18, 24-33). Şi mai departe n-a mai zis. Şi Dumnezeu, de fiecare dată, i-a răspuns că dacă vor fi atâţia, atunci cetatea nu va fi dărâmată, nu va fi pierdută. Ce înseamnă asta pentru noi? Înseamnă că rugăciunea ţine lumea. Deci, noi avem rostul acesta de a ne ruga pentru lumea aceasta, de a ne ruga să fie lumea aceasta mai bună, de a ne ruga ca noi înşine să fim mai buni…, să fim mai uniţi, să fim mai doritori de bine, sa fim mai alergători spre fratele nostru. (…)

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s