Când eram eu copil îmi aduc aminte că mama m-a trimis la bunica mea să zic: “Hristos o înviat, mama tână!”. Şi a zis că dacă zic aşa, îmi dă mama tână un ou. Şi aşa a fost. M-am dus şi am zis: “Hristos a înviat, mama tână!”. Şi mama tână a zis: “Adevărat că a înviat! Hai să-ţi dau un ou”. Cu asta mi-am început eu credinţa în Înviere, dar târziu am ajuns să-mi dau seama ce înseamnă. (…)Eram student la Teologie când mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele Apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos. Până la urmă, mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună: “Hristos a înviat”, nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.
La Paşti se spune: ” Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii şi bucuraţi-vă zicând, luminaţi să-L auzim cântându-I cântare de biruinţă “. Când poate ajunge omul să se încredinţeze despre Învierea Domnului Hristos? Când îşi curăţeşte simţirile, când se face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învredniceşte Dumnezeu să fie încredinţat, nu numai informat, despre Învierea Domnului Hristos.
Aş vrea să reţineţi aceste lucruri şi mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înţelege şi nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul Însuşi, Mântuitorul Cel înviat, ne încredinţează cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredinţat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredinţat pe ucenicii cu care S-a întâlnit în ziua Învierii Sale, cum i-a încredinţat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos şi s-au încredinţat de Învierea Lui şi cum i-a încredinţat pe toţi oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos.
(…) să ştiţi, că până la urmă toţi care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Şi suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică ca realitate, deci şi că a înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt, şi că a intrat prin uşile încuiate la apostoli, şi că a păzit întregi peceţile şi a înviat din mormânt aşa cum S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie să se întâmple şi în noi. Viaţa unui creştin adevărat, a unui creştin botezat şi trăitor al Evangheliei este de fapt o viaţă în Înviere. Noi am înviat împreună cu Domnul Hristos, trăim în Înviere, suntem fiii Învierii şi avem în faţă Înălţarea, suntem candidaţi ai Înalţării la cer împreună cu Domnul Hristos şi aşteptăm înălţarea noastră la cer. Ca să ajungem la Înălţarea la cer trebuie mai întâi să ne înălţăm peste lumea aceasta, să ne înălţăm peste păcatele noastre, să nu mai admitem în viaţa noastră nici un fel de lucru rău şi atunci înălţaţi fiind peste păcate, înălţându-ne prin virtuţi, putem ajunge şi la înălţarea împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Ortodoxia nu este atât cu tragismul suferinţei Mântuiorului, ci este cu bucuria Învierii. Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei.
Învierea lui Hristos este în centrul gândirii noastre.
Mântuitorul a vrut să punem accent mai mult pe Înviere. Şi anume, în convorbirea cu cei doi (Luca şi Cleopa, Luca cap.24) care mergeau la Emaus, le-a spus: “O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima a crede toate câte le-au spus proorocii, nu se cădea oare ca Hristos să pătimească şi să intre întru mărirea Lui?”.
Deci noi ne întâlnim cu Hristos intrat “întru mărirea Lui”. Celor doi, Mântuitorul le-a pus întrebarea: “Pentru ce sunteţi trişti?”. Domnul Hristos nu vrea să stăm în întristare, ci vrea să fim în bucurie!
(selecţii din vol. Veniţi de luaţi bucurie. O sinteză a gândirii Părintelui Teofil în 750 de capete, ediţia I, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001)
Părintele Teofil Părăian 