“Dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăşi cu Tine!”

 

Sfânta noastră Biserică are cuvinte în care ni se prezintă împărtăşirea credincioşilor ca ceva ce s-a reali­zat în mod tainic. Noi nu putem înţelege cu firea omenească cum anume se petrece lucrul acesta. Cum anume pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nos­tru lisus Hristos? La Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, vorbind cu Dumnezeu, zicem că „Punem înaintea Ta cele ce închipuiesc Trupul şi Sângele Mântuitorului”. Deci, Cinstitele Daruri, înainte de prefacerea lor, închipu­iesc Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru lisus Hristos. Dar cerând noi ca acestea să se prefacă în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru lisus Hristos, noi nu mai avem lucruri închipuitoare, ci Îl avem chiar pe Domnul nostru lisus Hristos, cu Trupul Său, cu Sângele Său, cu Jerfa Sa, cu Învierea Sa, cu Înălţarea Sa la cer, cu mărirea Sa, cu şederea Sa de-a dreapta Tatălui, cu tot ceea ce este El, cu umanitatea Sa, cu omenirea Sa şi cu dumnezeirea Sa. Acestea sunt lucruri mai presus de înţelegerea omului, oricât ar căuta să le înţeleagă. Taina nu suferă ispitire. V-am spus eu cândva, în legătură cu taina întrupării Mântuitorului nostru lisus Hristos, că într-o alcăturire de la slujba sărbă­torii Naşterii Domnului Hristos se spune: „Taina nu suferă ispitire”. Degeaba vrei tu s-o înţelegi că n-o poţi înţelege, în faţa tainei trebuie să te pleci, trebuie să te închini, tre­buie să stai cu mintea plecată, să ştii că-i mai presus de tine (…) Nu poate firea să înţeleagă lucruri mai presus de fire. De aceea vine Sfânta noastră Biserică şi zice, îndemnându-i pe credincioşi: „Drepţi primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, cereştile, nemuritoarele, de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului”. Să mulţumim Domnu­lui pentru că am primit cu vrednicie sau să mulţumim cu vrednicie faptul că am primit – ce anume am primit? – dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, cereştile, nemu­ritoarele, de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine. lată şapte însuşiri, şapte calităţi ale Tainelor Mântuitorului, ale Trupului şi Sângelui Mântuitorului cu care ne împărtăşim.

(…) Bine, dar acuma se pune o problemă. Dacă lucrurile sunt aşa de uimitoare, aşa de înfricoşătoare, aşa de înalte, aşa de departe de noi, aşa de sublime, aşa de neatins şi de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru lisus Hristos? Noi, aceştia nevrednici, care ne socotim nevrednici şi care, de fapt, oricum suntem nevrednici şi oricum mai prejos de taine, putem să ne mai împărtăşim?

Iubiţi credincioşi, răspunsul ni-L dă Domnul Hristos care ne-a dat Tainele. Domnul Hristos n-a dat Tainele pen­tru îngeri, le-a dat pentru oameni. Gândiţi-vă, de pildă, că doi dintre cei care s-au împărtăşit la Cina cea de Taină cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru lisus Hristos au făcut lucruri care nu ţin de o viaţă superioară. Şi anume, luda L-a vîndut pe Domnul Hristos, luda cel împărtăşit L-a vîndut şi Petru cel împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru lisus Hristos a zis: „Nu-L cunosc” (Luca 22, 57). Şi asta a zis de trei ori şi a zis şi cu jurământ: „ Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi.” (Marcu 14, 71). Atunci, iubiţi credin­cioşi, Domnul Hristos când le-a dat Tainele acestea n-a ştiut ce urmează? A ştiut. Totuşi le-a dat Trupul şi Sângele Său. Nouă nevrednicilor ne-a dat Domnul Hristos Trupul şi Sângele Său, nu vrednicilor. Este adevărat că noi trebuie să căutăm o vrednicie, să ne silim pentru o vrednicie pe care niciodată n-o putem ajunge. Dacă aşteptăm vrednicia, atunci nu ne mai împărtăşim niciodată, pentru că niciodată nu suntem vrednici. Ei, dar Domnul Hristos ne face vred­nici. Cum zicem noi în rugăciunea îngerelul? Copiii cum zic către îngerul păzitor? „Eu sunt mic, tu fă-mă mare. Eu sunt slab, tu fă-mă tare”. Aşa putem spune şi în faţa Domnului Hristos: „Doamne, sunt nevrednic. Ştiu că dacă ar fi după vrednicia mea n-ar trebui să mă împărtăşesc niciodată, niciodată în viaţă, nici la moarte, niciodată. Dar, eu sunt mic, Tu fă-mă mare, eu sunt slab, Tu fă-mă tare”. Adică, Doamne, Tu ai putere să mă faci vrednic. Fă-mă vrednic. Şi să ştiţi că Domnul Hristos ne face vrednici. Din nevrednici ne face vrednici. Dacă Dumnezeu este iubire iar noi avem mărturia Scripturii că Dumnezeu este iubire, apoi iubirea se împărtăşeşte, se revarsă, dă din sine, ridică, îl face pe cel mic mare, îl ridică, aşa cum şi noi, când avem iubire, facem lucrul acesta.

Gândiţi-vă, de pildă, când avem în faţă un copil ce facem? Ori ne plecăm la el, îngenunchem lângă el, ne facem mici ca el, ori îl ridicăm în braţe. De ce? Pentru că aşa face iubirea. Fără asta nu se poate. Nu-i iubire dacă nu facem aşa ceva.

Aşa-i şi Dumnezeu. De ce ne-a dat Sfintele Taine? Pentru că ne iubeşte. Şi de ce ni le-a dat? Pentru că vrea să ne fericească, nu vrea să ne osândească. Noi zicem ca să nu ne fie spre osândă împărtăşirea cu Sfintele Taine, că poate să ne fie şi spre osândă. Când? Când vrem să rămânem nevrednici. Când le primim ca să ne fălim. Când vrem să facem nişte lucruri care nu ţin de ele. Dar când îţi recunoşti nevrednicia şi când zici: „dintre păcătoşi cel dintâi sunt eu” şi te duci totuşi şi te împărtăşeşti, te împărtă­şeşti ca să nu mai fi cel dintâi dintre păcătoşi sau să nu mai fi păcătos, să aibă Sfânta împărtăşire cu Domnul nostru lisus Hristos putere atât de mare încât să se vadă puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia noastră.

(…) Aşa nevrednici cum suntem ne spovedim, ne mărturisim păcatele, primim iertarea păca­telor şi ne apropiem de Domnul Hristos cum suntem noi, vrednici sau nevrednici. Nici nu ne mai gândim că suntem nevrednici sau suntem vrednici, ci ne apropiem de El. De ce? Pentru că nu vrem să refuzăm ceea ce ne dă Dom­nul Hristos. Adică Domnul Hristos ne dă Trupul şi Sângele Său ca să ne mântuim, să ne ajute, ca un ajutor ni-L dă. Nu ne dă Trupul şi Sângele Său ca o recompensă. Sfintele Taine nu sunt o răsplată pentru binele făcut de noi, ci sunt un dar al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu se revarsă către noi, noi primim şi nu refuzăm. Nu refuz. Primesc. Îţi mulţu­mesc Ţie pentru toate acestea. Şi apoi avem conştiinţa că Domnul Hristos, intrând în noi, intră în mădularele noastre, în rărunchi şi-n inimă. Ştiţi rugăciunea a treia – vă atrag atenţia asupra ei – rugăciunea a treia de la mulţu­mirea pentru împărtăşire, în ea spunem cuvintele acestea, zicând către Domnul Hristos: „Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi şi-n inimă”, adică în toată existenţa mea, în toate mădularele mele, în toate fibrele existenţei mele. Intră Doamne, intră, răspândeşte-Te! Să curgi şi Tu în noi cum curge sângele nostru. Aşa să curgă Sângele Tău. Cum se alcătuieşte hrana noastră pământească la existenţa noas­tră, aşa să se alcătuiască şi Trupul Tău. Trupul şi Sângele Tău să fie o realitate pentru noi, să se reverse în noi, să intre în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi şi-n inimă. „Arde spinii tuturor păcatelor mele, curăţeşte-mi sufletul, sfinţeşte-mi gândurile, întăreşte-mi încheieturile împreună cu oasele, numărul drept al celor cinci simţuri îl luminează, peste tot mă pătrunde cu frica Ta, pururea mă acoperă şi mă apără şi mă păzeşte de tot lucrul şi cuvîntul pierzător de suflet. Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima. Şi aducem rugători pe toţi sfinţii, pe înaintemergătorul, pe Sfinţii Apostoli şi pe Preacurată Maica Ta, ale căror rugă­ciuni primindu-le, pe mine, slujitorul Tău, fiul luminii mă fă”.

Iubiţi credincioşi, dacă le citim lucrurile acestea ca pe nişte lucruri exterioare, ca pe nişte lucruri de pravilă, sigur că nu o să înţelegem niciodată bucuria împărtăşirii, nu o să înţelegem niciodată tainele. Dar dacă gândim la lucrurile acestea, dacă le purtăm în minte, atunci acestea devin lucruri prin care trăim, prin care ne depăşim pe noi înşine.

Vin credincioşii şi spun: „Bine, părinte, dar noi ne împărtăşim. Oare nu ne împărtăşim cu osândă?”. Ei, asta o ştie conştiinţa fiecăruia. Dacă eşti curat la suflet, dacă eşti sincer în ceea ce faci, în ceea ce doreşti şi în ceea ce urmăreşti, poţi să fii sigur că Dumnezeu te primeşte şi intră în alcătuirea mădularelor tale şi-ţi schimbă viaţa. Dacă o face cineva numai aşa că: „Hai să mă mai vază ăştia dimprejur că m-am mai împărtăşit o dată”, atunci nu face lucru religios şi nu-i poate folosi şi atunci, într-un fel, este spre osândă. Dumnezeu ştie când e spre osândă, când e spre bine, dar noi ştim, simţim totuşi prezenţa Mântuitorului în noi, simţim realitatea prezenţei Mântuitorului nostru lisus Hristos în noi. Şi apoi avem ajutorul Maicii Domnului căreia îi mulţumim şi ei pentru că prin ea s-a ajuns ca Fiul lui Dumnezeu să aibă trup şi sânge. Şi zicem către Maica Domnului că-i nădejdea, bucuria, acoperământul, scăpa­rea şi mângâierea mea: „Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, care eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”. Aşa o numim pe Maica Domnului. Păi, bineînţeles, cum să nu ne bucurăm de Maica Domnului prin care s-a ajuns la posibilitatea de a ne împărtăşi cu dumnezeieştile taine?

Să ştiţi iubiţi credincioşi că eu sunt pentru împărtăşire deasă. Sunt pentru împărtăşire deasă, nu numai împăr­tăşire o dată pe an. Nici nu cred în credinţa aceluia care se împărtăşeşte o dată pe an, că are credinţă în Sfânta Cuminecătură. De ce, dacă ai posibilitatea să te împărtăşeşti des, să te împărtăşeşti rar? Zice omul: „Pentru păcatele mele”. Să nu vă închipuiţi, iubiţi credincioşi, că aceia care se împărtăşesc rar se pregătesc mai bine decât cei care se împărtăşesc mai des. De ce? Pentru că nu stau tot timpul să se pregătească. Pregătirea o fac tot atunci în faţa împărtăşirii şi atunci ce rost are să laşi, să laşi să treacă? Adică Domnul Hristos vrea să-ţi dea, iar tu nu vrei. Tu răspunzi: „Nu, Doamne, lasă că om vedea noi”. Nu se poate, iubiţi credincioşi! Sfânta noastră Biserică de aceea face Liturghie, ca să se împărtăşească credincioşii. Nu face Liturghie ca să se împărtăşească preotul, iar credincioşii s-or împărtăşi în postul Paştilor, de pildă, sau, poate, cine ştie, în alt post al Paştilor. Nu-i aşa. Dar să ştiţi că eu nu trag de oameni să se împărtăşească des. Ştiţi de ce? Pentru că nu-i pot convinge să se spovedească des. Şi dacă nu-i pot convinge să se spovedească des, de ce să le spun să se împărtăşească? (…) Dacă oamenii sunt nepă­sători faţă de lucrurile lui Dumnezeu, eu nu pot să-i înghe­sui la lucrurile lui Dumnezeu. Nici nu vreau până când nu ajung ei să dorească. Dar cineva care ajunge să dorească acela să nu aibă ezitări că vai de mine, că n-au trecut şase săptămâni. Atunci să se uite în calendar când trec şase săptămâni! Şi atunci e mai pregătit după şase săptămâni? Nu-i mai pregătit decât dacă s-ar împărtăşi a doua sau a treia zi, sau peste o săptămână.

Deci, iubiţi credincioşi, lucrurile trebuie gândite în lumina gândurilor sfinte. Mai demult oamenii se împărtăşeau mai des, mai ales în primele veacuri. Şi Sfântul loan Gură de Aur îi îndemna pe oameni să se împărtăşească mai des, pentru că deja pe atunci s-a slăbit gândul acesta şi dorinţa aceasta de împărtăşire mai deasă. Şi apoi, după aceea, au devenit oamenii foarte nepăsători. Sigur, pe un om foarte nepăsător nu-l poţi îndemna să se împărtăşească. Îl îndemni să se spovedeacă. Vrea să se spovedească, atunci poţi să-l îndemni şi să se împărtăşească. Nu vrea să se spovedească, n-ai de ce să-l îndemni să se împărtăşească.

De altfel, oamenii s-ar putea împărtăşi, cei care au îngăduiţă de la duhovnic, la fiecare Sfântă Liturghie, nu trebuie să aştepţi altă Liturghie. Uite, acuma în vremea sfântului post, de ce sunt Liturghii ale Darurilor mai înainte sfinţite? Pentru că Liturghie deplină se face numai sâmbăta şi duminica. De ce mai există şi posibilitatea să te împăr­tăşeşti şi în alte zile? Pentru că credincioşii doreau să se împărtăşească mai des decât sâmbăta şi duminica. E ade­vărat că asta depinde foarte mult de duhovnic. Dar să ştiţi că şi duhovnicii sunt cu gânduri felurite. Sunt duhovnici care nu te lasă să te împărtăşeşti. Eu nu ştiu cum se împărăşesc ei, cât ţin ei la împărtăşire dacă pe credincioşi nu-i lasă să se împărtăşească?

În sfârşit, fiecare gândiţi-vă şi folosiţi-vă de darurile aces­tea şi de Sfânta Liturghie şi de toate slujbele şi să ne silim cu toţii să înţelegem lucrurile acestea la măsurile la care le putem înţelege, să ne depăşim şi în înţelegerea valorii acestor daruri prin care ne unim cu Domnul Hristos, prin care Domnul Hristos vine în noi, prin care Domnul Hristos se alcătuieşte în mădularele noastre, prin care Domnul Hristos se face una cu noi, ne devine, am putea zice, mai intim decât ne suntem noi înşine. Aşa înţelegem noi Sfânta Euharistie. Aşa înţelegem noi Euharistia în ortodoxie.

Eu vă doresc din toată inima deschidere de suflet pentru tot ce-i sfânt şi bun, vă doresc din toată inima să preţuiţi darurile Bisericii, vă doresc din toată inima să tră­iţi în ortodoxie cu cât mai multă apropiere de Mântuitorul, folosind dumnezeieştile Taine ale Bisericii. Vă doresc din toată inima să săvârşiţi calea postului cu folos şi să ajun­gem cu toţi la Sfintele Paşti, când vom putea să ne împăr­tăşim la măsurile la care ne putem noi împărtăşi atunci, dar noi dorim să ne împărtăşim mai adevărat cu Mântuitorul nostru lisus Hristos în ziua cea neînserată a împărăţiei Sale. Amin.

(Euharistia în Ortodoxie, Arhimandritul Teofil Părăian, selecţii din vol. Gândiţi frumos, Ed.Teognost, Cluj-Napoca 2006 – Cuvânt rostit în Catedrala din Sibiu la 23 martie 1995)

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s