Scrisori de Crăciun

O scrisoare a Părintelui Teofil adresată unui prieten, Teodor Stroie, din S.U.A, 1990

Dragă Dorele,

(…) Acum, în preajma Sfintelor Sărbători, vreau să vă fiu oaspete de gând şi de aceea, iată că vă scriu această scrisoare. Doresc să ne întâlnim în gând de bucurie şi la vreme de bucurie. Doresc să fim împreună şi de departe, cum de altfel, şi suntem. Doresc să aveţi şi voi toţi bucurie din gândurile pe care vi le trimit şi care le doresc prilej de bucurie, la vreme de bucurie, de acum şi până în veac.

Dragă Dorele, e firesc, ca în împrejurări ca acestea, gândul să se ducă în trecut şi spre viitor. Cei tineri se gândesc mai mult la viitorul lor şi la cel al copiilor lor. Noi, cei singuratici, ne gândim la viitorul nostru şi la al celor care ne sunt dragi şi care, într-un fel, fac parte şi ei din familia noastră. Dar cei mai în vârstă nu se gândesc prea mult la viitor, ci se gândesc mai mult la trecut. Şi, cum eu deja mă număr la bătrâni, mă ţin de rostul acesta şi de aceea gândul mi se duce în trecut, la Sărbătorile de altă dată, la Crăciunul copilăriei şi al adolescenţei… Era frumos şi pe atunci, cum frumos e şi acum. Crăciunul este o sărbătoare a familiei. De el se bucură şi cei mari şi cei mici, fiecare la măsurile lui. Copiii aşteaptă pe Moş Crăciun. Oamenii mari se gândesc la Mântuitorul şi la toate cele ce sunt în legătură cu Naşterea Mântuitorului. Teologii se gândesc la o adâncire teologică a celor ce s-au petrecut atunci, nu numai pentru atunci, ci şi pentru toate generaţiile, pentru toţi credincioşii, evenimente cu rezonanţă în timp şi în veşnicie. Copiii dau glas bucuriei prin mijlocirea colindelor. Cei mari colindă şi ei, dar ei ştiu şi lucruri mai de adîncime. Teologii fac legătura între staulul în care S-a născut Mântuitorul şi Cerul de unde a venit; între iesle şi sălăşluirea Celui ce S-a făcut Om pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Ei fac legături între Maica Domnului şi scaunul de heruvimi şi zic: „Taină străină văd şi preamărită, Cer fiind peştera; scaun de heruvimi, Fecioara; ieslea sălăşluire, întru Care S-a culcat Cel Neîncăput Hristos-Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim”.

Fiindu-mi gândul la cele de altă dată, în legătură cu Crăciunul, îmi amintesc că în anul 1943, de Crăciun, în ziarul Universul, a fost publicat un articol scris de Nichifor Crainic. Nichifor Crainic a fost profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A predat teologie mistică. El a fost un bun scriitor, un gânditor deosebit şi un poet care s-a impus în literatura noastră. Din articolul acela, de Crăciun, mi-a rămas doar o afirmaţie, poate un citat dat de autor. E vorba de afirmaţia aceasta: „copilul este un Dumnezeu în mugur”, deci „un mugur de Dumnezeu”. Orice copil vine în luje ca făptură a lui Dumnezeu, ca purtător al chipului lui Dumnezeu, cu destinaţia să se asemene cu Dumnezeu, să-L reprezinte pe Dumnezeu, să-L arate pe Dumnezeu între oameni. În acest sens este copilul „un  mugur de Dumnezeu”, menit să înflorească şi să rodească, menit să fie o realitate care să-L înfăţişeze pe Dumnezeu. Un astfel de gând trebuie să-l avem în vedere nu numai pentru copiii noştri care în bună măsură de noi depinde dacă vor reprezenta pe Dumnezeu în această viaţă, ci gândul acesta trebuie să ne fie şi nouă în atenţie, cu întrebarea dacă noi reprezentăm pe Dumnezeu, dacă am înflorit şi am rodit ceea ce era în rostul nostru, adică dacă am trecut de la mugur la floare şi la rod. Şi dacă n-am reuşit să facem acestea, mai este o întrebare: ce mai putem face? Evident, pentru a ne împlini menirea, întâi trebuie să fim ceea ce vrea Dumnezeu: să fim „mugurul de Dumnezeu”, copilul, adică să realizăm nevinovăţia copilărească. Dumnezeu să ne ajute!(…)

Vă doresc „Sărbători fericite” şi toate cele bune. Naşterea lui Hristos să ne fie de folos! Anul ce vine să ne aducă împliniri sfinte! La mulţi ani cu pace şi sănătate şi cu sporire în toate cele ce rămân în veşnicie.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea şi cu toată bucuria. La toţi numai cele bune!
Cu drag,
Arhimandritul Teofil  (© https://parinteleteofil.wordpress.com)

***

O scrisoare a Părintelui Serafim Popescu către Profesorul Axente Creangă din Sibiu, 1960

Pr.Serafim

Mult Stimate Domnule Profesor
Onorată Familie,

Mă văd îndatorat faţă de D-Voastră prin comunicarea care se cuvenea să fie între noi, pe urma scrisorii trimise prin care pledaţi aşa de frumos în favorul existenţei noastre spirituale. Bucuria praznicului Naşterii Domnului pentru care ne pregătim şi care ni se îmbie în fiecare an, este cel mai puternic argument pentru existenţa noastră spirituală. Stăpânului Cerului şi al Pământului nu i-a trebuit materia lumii pentru ca să apară în condiţiile vieţii noastre, ci chiar prin dumnezeiasca simplitate şi prin mijlocirea celor mai simple forme ale vieţii, a făcut început de refacere a făpturii noastre de sub apăsătoarea învârtoşare a firii în care stă întregul neam omenesc. Pentru conştiinţele cele luminate de har – acest fapt unic – este suficient să exprime rostul destinului nostru uman în devenirea lui spre finalitatea existenţei.

Fiul lui Dumnezeu s-a servit de cele mai smerite forme ale vieţii, ca în ele şi prin ele, sfinţind simplitatea, să ne descopere plenitudinea de har a existenţei noastre. În acest înţeles, Crăciunul este un început al unui nou fel de a fi, de a exista, nu în formele strălucitoare ale unui chip din afară, ci a unei bogăţii lăuntrice, în care lucrează mai deplin darul lui Dumnezeu. Cât va fi lumea şi va exista omul, această arătare a lui Dumnezeu, va fi vrednică de luat în seamă, de pătrundere şi întrepătrundere cu rostul fiinţării noastre pe acest pământ. G. Papini a prins minunat acest amănunt al sosirii lui Iisus în lume. Apostrofând eleganţa din bisericile catolice, el afirmă simplitatea şi frumuseţea intimităţii prin care Dumnezeu vine la noi şi trăieşte real între oameni, în condiţiile vieţii acesteia pe care cei mai mulţi le detestăm.

Cugete senine, împăciuitoare şi mângâietoare se cade să apară pe cerul gândurilor noastre în zilele de bucurie ale Naşterii Domnului. Cu astfel de gânduri blânde şi senine venim şi noi oaspeţi în căsuţa D-Voastră şi colindăm: Astăzi S-a născut Hristos/Mesia chip luminos/Lăudaţi şi cântaţi şi Vă bucuraţi”. Rechemând aceste gânduri în minte, ele cer să fie învăluite şi în sentimente nevinovate şi albe „ca florile dalbe”.

Cât e de sublimă bucuria Crăciunului! În frumuseţea clipelor de bucurie ale Naşterii Domnului, se topesc toate deprimările şi amarurile vieţii. După zile de viforniţă, bucuraţi-Vă cu toţi ai casei de unduirile Cerului care vestesc: „Mărire întru cele-nalte, toate stelele să salte”. Numai cât pământul să fie cuminte în săltarea lui, să nu facă zgomot…Pr.Serafim si TeofilBucurându-mă împreună cu toţi de aici şi îndeosebi, cu părintele Teofil, copilul mângâierii mele, Vă zic: Naşterea lui Hristos să vă fie întru mulţi ani de folos!
Şi la toţi ai casei cu bucurie,
S. şi T.  (© https://parinteleteofil.wordpress.com)

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s