Duhovnicul providenţial


IPS Părinte Mitropolit Iosif, Paris: Aş spune că bineinţeles, acuma după ce timpul a trecut şi Părintele Teofil s‑a mutat la Domnul, – de fapt nu s‑a mutat, că era în Domnul, era cu Domnul, dar s‑a dus mai aproape de Domnul – că pămantul Romaniei a avut în mijlocul lui această minune a lui Dumnezeu, pe care trebuie să o vedem ca o minune de‑a lungul timpului şi aşa o s‑o vedem probabil din ce în ce mai mulţi dintre noi, care a fost acest părinte duhovnic al României, Părintele Teofil. Chiar numele lui arată cum a trăit Părintele Teofil, adică toată viaţa lui ca un iubitor de Dumnezeu.

Părintele Teofil s‑a dăruit lui Dumnezeu cu bucurie. „Am venit aici” – spunea despre mănăstirea Sâmbăta –, „cu bucuria omului care vine într‑un loc de bucurie şi de veselie”… Această bucurie, tainică pe care Harul o ţese în noi vine în viaţa creştinului în general, ca şi a călugărului de altfel, în familie, respectiv în viaţa de monah, precum vinul cel de pe urmă de la nunta din Cana Galileii, adus nu de oameni, ci de Dumnezeu Însuşi, nu numai bun ci vindecător, luminător, înveselitor al inimii, cu o veselie care nu este din lumea aceasta ci o pregustare a celor viitoare la care Hristos ne cheamă şi pe care noi o primim în suflete încă din viaţa aceasta, cum cântăm în noaptea Învierii, „Veniţi cu rodul viţei celui nou al dumnezeieştii veselii, / În ziua cea vestită a Învierii, Împărăţiei lui Hristos să ne împărtăşim, / Lăudându‑L pe Dânsul ca pe un Dumnezeu în veci”.

Zicea părintele că l‑a întrebat odată un tanăr inginer: „Părinte, când aţi ajuns la concluziile de care vorbiţi oamenilor, dacă nu ştiaţi totul de la început?” Iar părintele i‑a răspuns: „Cu vremea…Dar tu poţi începe cu concluziile mele”.
Iată concluzia la care ajunge Părintele Teofil: Bucuria Învierii a fost pentru dânsul ospăţul cel veşnic în care acum a intrat şi este.

Părintele Profesor Konstantinos Karaisaridis, Atena: Părintele Teofil, prin viaţa şi învăţăturile lui, a trăit şi a propovăduit bogăţia vieţii liturgice. El însuşi era profund convins că nu poate să vorbească cineva cu seriozitate despre viaţa duhovnicească, despre încercarea sinceră de comuniune cu Dumnezeu, fără trăiri liturgice adânci.
El vedea viaţa liturgică nu numai ca pe un domeniu al luptei duhovniceşti şi al progresului spiritual, ci şi ca pe un scop, pentru că prin aceasta creştinul aspiră la trăirea a toate câte sunt vestite prin cultul Bisericii. De aceea, credem că viaţa liturgică a reprezentat punctul central al învăţăturii Părintelui Teofil.
Personal, nu am nici o problemă cu vreunul dintre aspectele Părintelui Teofil, fiindcă am încercat cu bună credinţă să le înţeleg pe toate şi să mă folosesc duhovniceşte de ele.
Aşadar, toate câte a scris şi a învăţat pe credincioşi despre viaţa liturgică şi temele legate de ea, vor rămane ca un tezaur de mare preţ şi ghid călăuzitor în viaţa noastră spre acelaşi folos şi progres duhovnicesc. Veşnică pomenire a Preacuviosului arhimandrit Teofil!

Costion Nicolescu, Bucureşti: „Gândiţi frumos!”, sună îndemnul Părintelui Teofil. Ar trebui citită mai întai prima parte a îndemnului, aceea de a gândi. Trebuie spus că Dumnezeu gândeşte, El este gândire permanentă şi continuă. Într‑un fel, este excepţional accentul pus de Părintele Teofil pe  frumuseţea gândirii şi pe frumuseţe în general. Vorbirea bună şi faptele bune încep ca gând bun sau gând frumos, cum formulează Părintele.
Dar ce înseamnă a gândi frumos? Ne spune ceva întru orientare înţeleptul Solomon: „Gândurile celor drepţi sunt ganduri drepte”(Proverbe 12, 5). Gândul frumos este din pornire un gând drept, drept faţă de celălalt şi mai ales drept faţă de Dumnezeu. Este înfricoşător dacă privim cu sinceritate în noi înşine să vedem cu câtă strâmbătate gândim, adesea, asupra celor cu care gândirea noastră intră în relaţie. De aceea, Sfantul Pavel se simte dator la acest îndemn: „Încolo, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun, dacă‑i virtute şi dacă‑I laudă, pe acestea să le gândiţi” (Filipeni 4, 8).
Gândul poate să fie pămantesc (cf. Filipeni 3, 19) sau poate să te poarte spre cer. Lucrul acesta din urmă nu este cu adevărat posibil decât pentru omul care şi‑a însuşit şi asumat ânvăţătura lui Hristos: „Să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel sfinţit după Dumnezeu în dreptatea şi sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 23‑24). În consecinţă, concluzia Părintelui Teofil este aceea că trebuie ca omul să treacă printr‑o transformare profundă a sa, obţinută prin asceză iubitoare şi jertfitoare, pentru a obţine putinţa unei gândiri frumoase, luminoase: „Aşa că noi trebuie să ne curăţim simţirile ca să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii”. Iar această transformare, această şcoală întru a gândi frumos nu se poate afla decât în Biserica lui Hristos: „gândurile noastre, luminate de gândurile Bisericii, de cuvintele Bisericii”. Cea care poate ocroti cugetele este „Pacea lui Dumnezeu” (Filipeni 4, 7).
Concluzia care se impune ar fi aceea că, până la urmă, gândul frumos nu poate fi decât rodul Duhului!

(Extrase din comunicările simpozionului „Veniţi de luaţi bucurie. In memoriam Părintele Teofil Părăian”, Timişoara, 4-5 mai 2011)


 

Advertisements
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Prescuri pentru cuminecături


Doamne, sfântul Tău cuvânt
Este, pe acest pământ,
Aluat pe care-l pui
În făina gândului,
Şi faci gândul să dospească
Dospitura cea cerească.

Tu care toate le poţi,
Pentru toate, pentru toţi,
Pune-n mine aluat,
Să-l dospesc neîncetat
Şi preasfântul Tău cuvânt
În covată să-l frământ.

Şi-n cuptorul cel de foc
Al durerilor să-l coc
Şi să fac sfinte prescuri,
Pentru cuminecături.

(poezia Aluat, autor: Zorica Laţcu)

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Despre superficialitatea din Biserică


– Spuneaţi că vin puţini oameni la biserică. Pe de altă parte, se observă că tineretul este într-o mare căutare de viaţă spirituală şi încearcă tot felul de experienţe, străine credinţei în Dumnezeu. De ce nu vin la biserică?

– Pentru că nu le-a atras nimeni atenţia că în Biserică îl pot găsi într-adevăr pe Dumnezeu, şi nu în altă parte. Tinerii sunt luaţi însă şi de modă, pentru că e interesant. Când eram tânăr, şi eu am umblat şi pe la sectanţi şi prin alte cercuri. Eram în clasa a zecea, când am ajuns într-un cerc de antropozofi. Erau acolo nişte preocupări de înaintare în viaţa duhovnicească. Sigur, în biserică nu aveam preocupările astea. Mă duceam la biserică pentru că aşa am învăţat în familie, pentru că mergeau şi alţii de vârsta mea… Şi am ajuns la antropozofi, unde mi se părea că e mai bine decât la biserică. De ce? Pentru că mergeam la biserică, înţelegeam cuvintele, dar nu şi semnificaţia adâncă a lor şi a tuturor gesturilor făcute de preot şi de credincioşi. Abia când am ajuns la Facultatea de Teologie am aflat comorile Ortodoxiei. Am simţit întotdeauna că în Ortodoxie e adevarul şi aici e rostul meu. De aceea am şi mers la teologie, unde m-am lămurit… Tare-mi plăcea la sectanţi, îmi plăceau cântările şi mai ales predicile lor. N-am fost însă sectant. Mai degrabă antropozof aş fi putut fi, pentru că erau nişte idei foarte antrenante. La un moment dat, singur nu mai ştiam ce-i cu mine, ce sunt. Îmi plăcea cum se punea problema la antropozofi, dar antropozofia se ocupa de om, iar pe mine nu m-a interesat atâta omul, cât Dumnezeu. A trebuit să mă dumiresc singur, că nu mi-a spus nimeni asta atunci. Curentul antropozofic a fost întemeiat de un evreu din imperiul austro-ungar, Rudolf Steiner. El a fost antropozof, dar n-a fost sfânt. Sfântul Ioan Gură de Aur n-a fost antropozof, dar a fost sfânt. Aveam nevoie atunci să-mi spună cineva asta şi să mă întrebe: pe care ţi-l alegi? Sigur l-aş fi ales pe Sfântul Ioan Gură de Aur, că e sfânt. Dar nu mi-a spus nimeni asta. Acum eu pot să le spun celor care rătăcesc…

Domnule, în Biserica noastră se trăieşte superficial – şi din punct de vedere al cunoştinţelor, şi din punct de vedere al practicii – şi asta aş vrea să se ştie.

(Părintele Teofil, extras dintr-un interviu realizat de Claudiu Târziu, Formula As nr. 858, 27 Febr. – 6 Mart. 2009)

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Filă din acatist


Îmi spunea maica Teodosia că atunci când a scris poezia Filă din acatist a venit de la biserică într-o vineri seara acasă (se afla atunci la Cluj) și s-a așezat să scrie. Și a scris patrusprezece poezii, patrusprezece variante de poezie, care ar fi putut fiecare avea titlul Filă din acatist. Și așa a trecut vremea, a uitat să se culce, a trecut o zi după vineri, iar duminică dimineață, fără să știe că-i duminică, s-a dus la serviciu. Și când a vrut să intre, portarul a întrebat-o: « Domnișoară, ce vreți să faceți? » și ea a răspuns : « Am venit la serviciu » și portarul i-a spus: « Dar, astăzi e duminică ». Și atunci și-a dat seama cum a trecut vremea, pe neștiute, de vineri seara până duminică dimineața. Așa a apărut poezia aceasta…

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge plin cu apă vie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Dulcea mea Marie!

Bucură-te floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur, veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Ploaia cea de mană!

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Blândă fericire!

Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Sfânta mea Marie!

(Părintele Teofil Părăian, “Medalion Zorica Laţcu”: www.nistea.com)


 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Şcoala de vară “CASA CU HAR”, ediţia a 3-a, 2017


“Anul acesta ne-am propus să organizăm 3 ateliere de restaurare: restaurarea unei fațade laterale și a cornișei fațadei principale, care a presupus inclusiv rețesere de zidărie și înlocuiri pe anumite porțiuni deteriorate, restaurarea prispei aflate în stare de pre-colaps, inclusiv rețeserea și completarea unor porțiuni de zid din subsol și restaurarea porții de acces în curtea casei. Cele trei echipe s-au numit tematic: echipa Mortar, echipa Prispa și echipa Poarta”. Articolul se poate citi integral pe pagina de facebook Casa cu Har

“Echipa Casa cu Har mulțumeste Uniunii Arhitecţilor din România care a sprijinit acest proiect,… şi tuturor Topîrcenilor inimoşi care i-au primit în sânul comunităţii lor timp de două săptămâni şi pe care îi consideră nu numai prieteni, ci şi membri ai echipei.
Proiectul a fost promovat de Filiala UAR TIMIŞ şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara”. (O vacanţă cu Har: Uniunea Arhitectilor din Romania)


 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Tanti Luci | In memoriam


Dragă Luci,

             Ştiu că studenţii îţi spun „Tanti Luci”. Aşa te ştiu şi eu. Cînd mă gîndesc la tine,
mă gîndesc de fapt, aşa cum se gîndesc studenţii, la „Tanti Luci”. Şi nu mă gîndesc numai acum, cînd scriu rîndurile de faţă, ci m-am gîndit de multe ori pînă acum şi desigur mă voi gîndi încă şi de acum înainte. Am şi o datorie la tine: să-ţi mulţumesc pentru bucuria cu care ne-ai primit în casa ta, cu prilejul venirii mele la Timişoara, cînd am încercat să fiu de folos, la cei din casă şi la cei ce au fost oaspeţii voştri. A fost frumos. Şi mai am o datorie: să-ţi mulţumesc pentru sirop. Nu ştiu cum se întîmplă că prezenţa mea în anumite locuri îi obligă pe oameni, deşi eu nu doresc aceasta. Pentru mine e foarte mult atît cît este şi nu doresc nimic mai mult. Oamenii însă doresc să-mi ofere mult mai mult decît m-aş gîndi eu şi asta mă îndatorează. Aş fi vrut să-ţi mulţumesc pentru toate cîte au fost, mult mai curînd decît acum, dar neavînd adresa ta, iată-mă întîrziat. Dar poate că nu sînt „întîrziat”, în cazul cînd sînt aşteptat. Cînd aştepţi pe cineva, e bine venit, cînd vine. Cînd nu-l aştepţi, nu se pune problema întîrzierii. Eu nu ştiu dacă am fost aşteptat să vin cuprins într-o scrisoare, aşa că oricum nu se poate vorbi de o întârziere. Întârzierea o ştiu doar eu însumi, care m-am dorit cu datoria împlinită cît mai curînd. Deşi într-un fel, chiar cînd ne împlinim datoriile, tot datori rămînem unii faţă de alţii: rămînem cu datoria de a fi lucrători de bucurie pentru toţi cei ce vin în legătură cu noi…

            Dragă Luci, să dăm slavă lui Dumnezeu, pentru toate cîte au fost spre bucurie, căci toate sînt de la Dumnezeu. Să dăm slavă lui Dumnezeu şi pentru clipele pe care le-am petrecut în casa voastră, care constat că nu este numai a voastră, ci şi a unor studenţi, oameni de treabă, care vin să vă facă bucurie şi cărora şi voi le faceţi bucurie.
E minunat să te ştii înmulţitor de bine şi de bucurie… Şi aşa sînteţi şi voi, care, cu gîndul la Dumnezeu, faceţi bine pentru cei pe care vi-i trimite Dumnezeu în cale. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”.

            Mă gîndesc cu multă bucurie şi la mama Evdochia, pe care am luat-o cu mine în gînduri bune şi în sentimente alese, ca s-o aduc aici în tinda raiului, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului şi în locul împlinirilor. De fapt v-am luat pe amîndouă şi poate că şi eu am rămas acolo unde am fost oaspete de o clipă, împărţind darul iertării păcatelor, care ne face vrednici de Dumnezeu, ne face vrednici ca Dumnezeu însuşi să intre în existenţa noastră. A fost frumos şi a fost bine, aşa că binele şi frumosul nu se pot uita. N-avem de ce să uităm cele ce ne sînt date spre binele nostru.

            A fost frumos la Timişoara. A fost frumos şi în vremea copilăriei mele şi în vremea tinereţii, cînd eram elev de liceu şi cînd aveam acolo bucurii de neexprimat în cuvinte. A fost frumos şi acum, cînd am lăsat acolo gînduri pe care le port în minte şi le am la inimă şi pe care le doresc să fie înmulţite spre binele multora. M-aş bucura mult dacă gîndurile pe care le-am împărtăşit tinerilor ar fi lucrătoare de viaţă curată şi de bucurie sfîntă. Eu cu gîndul acesta am vorbit la Timişoara, în nădejdea folosului pentru mulţi. Dumnezeu să binecuvinteze lucrul pe care l-am făcut spre slava numelui Său şi să înmulţească puţinul oferit de mine, aşa cum au fost înmulţite cele cinci pîini şi cei doi peşti, oferite de un tînăr, pentru săturarea unei mari mulţimi de oameni.
„Fie numele Domnului binecuvîntat, de acum şi pînă în veac”!
(fragment dintr-o scrisoare a Părintelui Teofil adresată prietenei pentru veşnicie, Tanti Luci, 31 decembrie 1992)

Astăzi, Tanti Luci a trecut la cele veşnice. Dumnezeu s-o odihnească în pace!


Posted in Uncategorized | Leave a comment

Restaurarea BUCURIEI în şcoala Părintelui Teofil


Vremea Bucuriei, 9 Mai 2017, Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie, Timişoara

Despre “Restaurarea BUCURIEI în şcoala Părintelui Teofil Părăian”. Conferinţa a fost susţinută de Părintele Protosinghel Mihail – Schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, Chirpăr, jud. Sibiu. Moderator: Claudiu Mesaroș
 

Continuare:

Filmare realizată de Claudiu Răducu

Posted in Uncategorized | Leave a comment