Filă din acatist


Îmi spunea maica Teodosia că atunci când a scris poezia Filă de acatist a venit de la biserică într-o vineri seara acasă (se afla atunci la Cluj) și s-a așezat să scrie. Și a scris patrusprezece poezii, patrusprezece variante de poezie, care ar fi putut fiecare avea titlul Filă din acatist. Și așa a trecut vremea, a uitat să se culce, a trecut o zi după vineri, iar duminică dimineață, fără să știe că-i duminică, s-a dus la serviciu. Și când a vrut să intre, portarul a întrebat-o: « Domnișoară, ce vreți să faceți? » și ea a răspuns : « Am venit la serviciu » și portarul i-a spus: « Dar, astăzi e duminică ». Și atunci și-a dat seama cum a trecut vremea, pe neștiute, de vineri seara până duminică dimineața. Așa a apărut poezia aceasta. 

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge plin cu apă vie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Dulcea mea Marie!

Bucură-te floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur, veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Ploaia cea de mană!

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Blândă fericire!

Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Sfânta mea Marie!

(Părintele Teofil Părăian, “Medalion Zorica Laţcu”: www.nistea.com)


 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Şcoala de vară “CASA CU HAR”, ediţia a 3-a, 2017


“Anul acesta ne-am propus să organizăm 3 ateliere de restaurare: restaurarea unei fațade laterale și a cornișei fațadei principale, care a presupus inclusiv rețesere de zidărie și înlocuiri pe anumite porțiuni deteriorate, restaurarea prispei aflate în stare de pre-colaps, inclusiv rețeserea și completarea unor porțiuni de zid din subsol și restaurarea porții de acces în curtea casei. Cele trei echipe s-au numit tematic: echipa Mortar, echipa Prispa și echipa Poarta”. Articolul se poate citi integral pe pagina de facebook Casa cu Har

“Echipa Casa cu Har mulțumeste Uniunii Arhitecţilor din România care a sprijinit acest proiect,… şi tuturor Topîrcenilor inimoşi care i-au primit în sânul comunităţii lor timp de două săptămâni şi pe care îi consideră nu numai prieteni, ci şi membri ai echipei.
Proiectul a fost promovat de Filiala UAR TIMIŞ şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara”. (O vacanţă cu Har: Uniunea Arhitectilor din Romania)


 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Tanti Luci | In memoriam


Dragă Luci,

             Ştiu că studenţii îţi spun „Tanti Luci”. Aşa te ştiu şi eu. Cînd mă gîndesc la tine,
mă gîndesc de fapt, aşa cum se gîndesc studenţii, la „Tanti Luci”. Şi nu mă gîndesc numai acum, cînd scriu rîndurile de faţă, ci m-am gîndit de multe ori pînă acum şi desigur mă voi gîndi încă şi de acum înainte. Am şi o datorie la tine: să-ţi mulţumesc pentru bucuria cu care ne-ai primit în casa ta, cu prilejul venirii mele la Timişoara, cînd am încercat să fiu de folos, la cei din casă şi la cei ce au fost oaspeţii voştri. A fost frumos. Şi mai am o datorie: să-ţi mulţumesc pentru sirop. Nu ştiu cum se întîmplă că prezenţa mea în anumite locuri îi obligă pe oameni, deşi eu nu doresc aceasta. Pentru mine e foarte mult atît cît este şi nu doresc nimic mai mult. Oamenii însă doresc să-mi ofere mult mai mult decît m-aş gîndi eu şi asta mă îndatorează. Aş fi vrut să-ţi mulţumesc pentru toate cîte au fost, mult mai curînd decît acum, dar neavînd adresa ta, iată-mă întîrziat. Dar poate că nu sînt „întîrziat”, în cazul cînd sînt aşteptat. Cînd aştepţi pe cineva, e bine venit, cînd vine. Cînd nu-l aştepţi, nu se pune problema întîrzierii. Eu nu ştiu dacă am fost aşteptat să vin cuprins într-o scrisoare, aşa că oricum nu se poate vorbi de o întârziere. Întârzierea o ştiu doar eu însumi, care m-am dorit cu datoria împlinită cît mai curînd. Deşi într-un fel, chiar cînd ne împlinim datoriile, tot datori rămînem unii faţă de alţii: rămînem cu datoria de a fi lucrători de bucurie pentru toţi cei ce vin în legătură cu noi…

            Dragă Luci, să dăm slavă lui Dumnezeu, pentru toate cîte au fost spre bucurie, căci toate sînt de la Dumnezeu. Să dăm slavă lui Dumnezeu şi pentru clipele pe care le-am petrecut în casa voastră, care constat că nu este numai a voastră, ci şi a unor studenţi, oameni de treabă, care vin să vă facă bucurie şi cărora şi voi le faceţi bucurie.
E minunat să te ştii înmulţitor de bine şi de bucurie… Şi aşa sînteţi şi voi, care, cu gîndul la Dumnezeu, faceţi bine pentru cei pe care vi-i trimite Dumnezeu în cale. „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”.

            Mă gîndesc cu multă bucurie şi la mama Evdochia, pe care am luat-o cu mine în gînduri bune şi în sentimente alese, ca s-o aduc aici în tinda raiului, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului şi în locul împlinirilor. De fapt v-am luat pe amîndouă şi poate că şi eu am rămas acolo unde am fost oaspete de o clipă, împărţind darul iertării păcatelor, care ne face vrednici de Dumnezeu, ne face vrednici ca Dumnezeu însuşi să intre în existenţa noastră. A fost frumos şi a fost bine, aşa că binele şi frumosul nu se pot uita. N-avem de ce să uităm cele ce ne sînt date spre binele nostru.

            A fost frumos la Timişoara. A fost frumos şi în vremea copilăriei mele şi în vremea tinereţii, cînd eram elev de liceu şi cînd aveam acolo bucurii de neexprimat în cuvinte. A fost frumos şi acum, cînd am lăsat acolo gînduri pe care le port în minte şi le am la inimă şi pe care le doresc să fie înmulţite spre binele multora. M-aş bucura mult dacă gîndurile pe care le-am împărtăşit tinerilor ar fi lucrătoare de viaţă curată şi de bucurie sfîntă. Eu cu gîndul acesta am vorbit la Timişoara, în nădejdea folosului pentru mulţi. Dumnezeu să binecuvinteze lucrul pe care l-am făcut spre slava numelui Său şi să înmulţească puţinul oferit de mine, aşa cum au fost înmulţite cele cinci pîini şi cei doi peşti, oferite de un tînăr, pentru săturarea unei mari mulţimi de oameni.
„Fie numele Domnului binecuvîntat, de acum şi pînă în veac”!
(fragment dintr-o scrisoare a Părintelui Teofil adresată prietenei pentru veşnicie, Tanti Luci, 31 decembrie 1992)

Astăzi, Tanti Luci a trecut la cele veşnice. Dumnezeu s-o odihnească în pace!


Posted in Uncategorized | Leave a comment

Restaurarea BUCURIEI în şcoala Părintelui Teofil


Vremea Bucuriei, 9 Mai 2017, Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie, Timişoara

Despre “Restaurarea BUCURIEI în şcoala Părintelui Teofil Părăian”. Conferinţa a fost susţinută de Părintele Protosinghel Mihail – Schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, Chirpăr, jud. Sibiu. Moderator: Claudiu Mesaroș
 

Continuare:

Filmare realizată de Claudiu Răducu

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Vremea Bucuriei 2017


Vremea Bucuriei, manifestare închinată Părintelui Teofil Părăian, aflată la a VIII-a ediție se va desfăşura în perioada 9-11 mai 2017 la Timișoara. Tematica din acest an va fi „Despre restaurarea spirituală și materială a societății românești”.

Evenimentul va fi organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, Asociația pentru Patrimoniu Activ-PACT, Primăria Timișoara, ASCOR, Liga studenţilor din Timişoara şi Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Programul va fi structurat în felul următor:

Marţi 9 MAI, ora19, Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie (lângă Preferctură), Piaţa Eftimie Murgu nr.2: Conferința cu tema “Restaurarea BUCURIEI în şcoala Părintelui TEOFIL Părăian”. Invitat: Părintele Protosinghel Mihail, Schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, Chirpăr, jud. Sibiu. Moderator: Claudiu Mesaroş.

Miercuri, 10 MAI, ora 18, Atelierul de urbanism, str. Alba Iulia nr.2: Vernisajul expoziției Casa cu Har, ediția a II-a, proiectul de restaurare a casei Părăian din satul Topârcea, Sibiu, coordonat de Asociația pentru Patrimoniu Activ PACT și Asociația Monumentum. Studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara își vor prezenta proiectele şi practica din 2016, vor lansa practica/şcoala de vară de restaurare de la Topârcea pentru 2017. Vorbitori: prof. dr. arh. Teodor Gheorghiu, arh. Eugen Vaida, șl.dr. arh. Diana Belci, Părintele Protosinghel Mihail, ucenicul părintelui Teofil Părăian.

Joi, 11 MAI, ora 19, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”: Masă rotundă: „Filocalia în viaţă: artele şi modelarea spirituală”. Invitaţi: Silviu Oravitzan şi Marian Sorin Rădulescu. Secvenţe scurte din patrimoniul cinematografic românesc (filmele-icoană), muzici de patrimoniu, lucrări ale artistului timişorean Silviu Oravitzan. Momente muzicale la pian cu Theodor Alexandru Rădulescu. Moderator: Claudiu Mesaroş.

***

România are nevoie nu numai de o restaurare patrimonială ci și de una spirituală. Din 1989până în zilele noastre s-a pierdut mai mult patrimoniu construit decât în perioada comunistă, în ciuda faptului că peste 30 de centre istorice au fost mutilate de deciziile de sistematizare din timpul regimului comunist. În duminica ortodoxiei, pe 5 martie 2017, Patriarhul a trimis o misivă care trebuia citită în locul predicii, în toate parohiile din țară. Aici se treceau în revista, printre altele,  toate direcţiile în care Patriarhia trebuie să investească (ajutarea parohiilor sărace prin construirea de noi lăcașuri de cult, construirea de centre sociale, etc.). Toate aceste direcţii sunt nobile, numai că restaurarea prețioaselor monumente istorice aflate în posesia Bisericii nu era trecută pe listă. Țara este plină de bisericuțe vechi, nespus de frumoase care sunt abandonate, ruinate, uitate și pe care parohiile sărace nu le pot restaura, și nici n-ar ști s-o facă fără pierderi irecuperabile de material istoric.

Dintre toate tipurile de patrimoniu, cel rural este poate cel mai fragil. Politicile comuniste de reînnoire a fondului construit rural cu materiale „noi și trainice”, au spulberat arhitectura tradițională în multe locuri. După 1989, casa strămoșească a fost, încă mai aprig,  înlocuită de vila supradimensionată, copie obeză a apartamentului de la bloc. Societatea românească pare manelizată, pare aflată în tranziție între sat și oraș, într-o lume de mahala, de kitsch, de periferie unde vechile tradiții sunt sacrificate pentru facebook si reality-show-uri politizate. Aidoma, vechile bisericuțe de lemn, care marcau înălțimile satului, au fost înlocuite de “tancuri” supradimensionate, cu turnuri aurite care nu respectă nici cutumele dogmatice, nici trăsăturile peisajului în care sunt așezate.

Știe biserica să discute cu această nouă societate românească? Ar trebui biserica să-și înțeleagă propriul patrimoniu și să-l protejeze, devenind un model pentru societatea pe care-o păstorește?

Părintele Teofil Părăian a fost nu numai un restaurator de suflete ci și un mare iubitor de patrimoniu tradițional în toate formele sale de expresie. El descrie cu dragoste și nostalgie satul natal, și se consideră responsabil ca l-a “dărâmat”, părăsindu-l. Suntem cu toții, niște demolatori?

Cum putem recupera și restaura patrimoniul românesc, fie el religios, tradițional sau urban? Avem nevoie de o restaurare sufletească înainte de toate?

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Părinte drag al sufletelor noastre …


Părintele Teofil ne-a arătat tuturor că, „unde Dumnezeu voieşte, se plineşte rânduiala firii“ şi că lipsa unei capacităţi le potenţează pe toate celelalte. M-am întrebat adeseori cum „vede“ şi cum îşi reprezintă părintele, în mintea sa curată, un răsărit sau un asfinţit de soare, cerul senin de deasupra mănăstirii sale, culorile şi bogăţia de candoare a unei flori. Iar răspunsul pe care l-am aflat a fost că, asemenea aşezării sale lăuntrice, pe toate le împodobea cu bunătate şi le îmbrăca în frumuseţe.

Părintele Teofil ne-a arătat tuturor că, dincolo de aspectul exterior şi vizibil, al realităţii, se ascunde un sens mult mai adânc al ei, ce se cere descoperit cu ochii sufletului curăţit de păcate şi de patimi, că realitatea este adeseori de nevăzut şi necuprins pentru ochii fizici, dar sesizabilă şi uşor de cuprins cu sufletul. Sfinţia sa nu a văzut ceea ce toţi văd, dar a descoperit şi a trăit ceea ce puţini află – ospăţul credinţei.
(Prof. Univ. Ioan Teşu: http://ziarullumina.ro/parintele-teofil-paraian-un-vazator-in-sufletele-oamenilor-si-un-parinte-al-echilibrului-duhovnicesc-37814.html)

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Sus să avem inimile!


Un alt îndemn de la Sfânta Liturghie este: „Sus să avem inimile!”, îndemn la care se răspunde cu „Avem către Domnul”.

Inima înseamnă interiorul, esenţa omului. „Sus să avem inimile”: mintea şi simţirea. Să ştiţi că cei vechi nu făceau deosebire între minte şi simţire şi de aceea se spune în Sfânta Evanghelie de exemplu că „din prisosinţa inimii grăieşte gura” (Matei 12, 34), sau că „de ce astfel de gânduri se suie în inimile voastre?” (Luca 24, 38). Când zicem „inimă” zicem tot interiorul omului, toată partea conştientă. Deci nu-i vorba de inima de carne sau de inima numai ca loc al simţirii, ci-i vorba de tot interiorul omului: „Sus să avem inimile”, „Avem către Domnul”.

Să dea Dumnezeu să avem către Domnul inimile noastre nu numai în clipa în care zicem că „avem către Domnul”, ci să avem inimile sus în toată vremea şi în orice loc. Să nu uităm de Dumnezeu, asta înseamnă. Să ţinem seama de Dumnezeu.

(vol. Gânduri bune pentru gânduri bune, Arhimandritul Teofil PărăianEditura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1997)

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment